cartea a doua

Caii arabi, obişnuiţi doar cu mângâieri, o luară razna,
înspăimântaţi, iar în public indignarea generală produse un zgomot,
ca o furtună ameninţătoare. Carul lui Ben Hur zbură în goană
năpraznică. Mâinile lui însă, obişnuite să mânuiască cârma
vaporului peste valuri înfuriate, erau destul de vânjoase să
potolească spasmul cailor speriaţi. Mângâindu-i şi vorbindu-le
mereu cu blândeţe, ei se supuneau voinţei lui. Astfel, apropiindu-se
de prima ţintă, se găsi din nou lângă Messala, cucerindu-şi
bunăvoinţa şi admiraţia chiar şi a romanilor, căci nu-şi putură
ascunde impresia bună în faţa acestui act de mare bravură,
manifestând cu zgomot sentimentele lor. Messala, cu toată îndrăzneala
lui, nu cuteză să-şi repete gestul.
Estera îl văzu pe Ben Hur mai palid ca de obicei, dar liniştit
şi mulţumit, cu capul mândru, ridicat.
Un servitor se sui pe rândul din partea de vest şi ridică o
ghiulea. Altul coborî din partea opusă un delfin.
Messala şi Ben Hur galopau mereu alături, urmaţi de cei trei
concurenţi: bizantinul, corintianul şi sidonianul. Supraveghetorii
circulau şi se străduiau să ţină ordine în public şi abia reuşeau.
Luptătorii erau urmăriţi de aproape cu cea mai vie pasiune.
La un moment dat, sidonianul reuşi să se apropie de Ben
Hur, dar numai un moment, apoi rămase iarăşi în urmă. Aceasta a
fost la al cincilea înconjur.
Cel de al şaselea nu aduse nicio schimbare.
Din ce în ce iuţeala devenea mai mare; din ce în ce sângele
concurenţilor se încălzea mai mult.
Conducătorii şi caii ştiau că momentul decisiv era aproape.
Interesul viu pentru roman şi evreu păru acum că se schimbă
în îngrijorare pentru acesta din urmă. Toţi cei din bănci îşi înclinară
capul, spre a putea urmări mai bine cursa. Ilderim încetă de a-şi
mai chinui barba şi Estera ieşi din rezervă.
— O sută de sesterţi pentru evreu! strigă Sambalat a patra
oară.
Niciun răspuns.
— Un talant – cinci talanţi – ori zece! Alegeţi!
— Primesc sesterţii, răspunse un tânăr roman, pregătindu-se!
să semneze.
309