cartea a doua

unui Irod; putea să fie un erou, dar nu dintre aceia care ar putea să
lupte vreodată cu spada. În figura lui era atâta curăţenie luminoasă,
atâta limpezime sufletească şi simţire cerească, încât Ben Hur
murmură fără voie:
— Da, da, mărturisesc şi eu că acesta e Fiul lui Dumnezeu!
Sări de pe cal, apropiindu-se de El cu evlavie, pe când Iras îl
strigă disperată:
— Ajutor, Ben Hur, tatăl meu moare!
Alergă lângă egiptean să-i dea ajutor. Servitorul puse cămila
în genunchi şi apoi se duse la râu, s-aducă apă. Când se întoarse,
străinul dispăruse!
În sfârşit, după ce fu readus la viaţă, bătrânul egiptean
deschise ochii:
— Unde este El? şopti cu vocea slabă.
— Cine? întrebă Iras.
— El, Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu, pe care L-am
revăzut!
— Crezi şi tu că acesta a fost? întrebă ea pe Ben Hur.
— Lumea e plină de minuni, – fu răspunsul lui –, lasă, să
vedem.
Dar când, în ziua următoare, vocea predicatorului răsună din
nou, în pustiu, el se opri în mijlocul vorbirii strigând:
— Îl vedeţi pe mielul lui Dumnezeu?
Ben Hur, Baltazar şi Iras se uitară în direcţia arătată și-l
văzură iar pe Nazarineanul. Când Ben Hur privi din nou în faţa lui
frumoasă, numai suflet, hotărâre şi lumină sfântă, îşi zise în gând:
— Baltazar şi Simonide au amândoi dreptate. Acesta-i
Mântuitorul şi regele, în acelaşi timp!
Şi întrebă pe unul, care sta aproape de el:
— Cine este omul acela?
Cel întrebat râse ironic:
— E fiul unui dulgher din Nazaret.
369