cartea a doua

— O, zei ai Egiptului, – urmă Iras –, vă mulţumesc vouă, că
mi-a fost dat să cunosc un erou! Vă mulţumesc că victima din
palatul Idermee n-a fost un om al regelui meu. De aceea, jertfesc
zeilor şi beau acest pahar!
O parte din conţinut îl vărsă pe jos, iar restul îl bău.
— O, fiul lui Hur, eroii stau ei oare aşa tăcuţi în faţa unei
femei? Ia paharul în mână şi vezi dacă nu găseşti în fundul lui
vreun cuvânt bun pentru mine.
Ben Hur prinse pahaml și-l umplu din nou.
— Un fiu a lui Israel nu se roagă zeilor, căci el n-are decât
un singur Dumnezeu. Eu, acestui Domn al Universului mă închin,
îi mulţumesc că, pe lângă toate suferinţele vieţii, ne-a dat
mângâierea iubirii, şi beau pentru Iras, cea mai fermecătoare
frumuseţe din toate fiicele Nilului!
Ea îl atinse pe umăr.
— Ai greşit, şi o să te spun micii evreice, pe care ai lăsat-o în
casa aceea mare, la Antiohia, şi ea...
— Ei, şi ea?
— Ce va zice oare, când îi voi repeta cuvintele tale de mai
înainte?
El tăcu o vreme, parcă ar fi vrut să-i lase timp să mai
vorbească. În gândul lui însă, vedea pe Estera, lângă tatăl ei, cum
pândea veştile aduse de la el. În faţa ei, Ben Hur povestise lui
Simonide cele ce i se întâmplaseră în palatul Idermee. Să fi fost dar
Estera care le destăinuise egiptencei? Bănuiala intră în sufletul lui.
Dar mai înainte să fi putut răspunde ceva, la aluzia făcută despre
micuţa evreică, Baltazar veni şi el la izvor.
— Îţi suntem foarte recunoscători, fiule Hur, că ne-ai
călăuzit în raiul acesta minunat, zise egipteanul, în felul lui serios.
Iarba, pomii, umbra răcoroasă, ne invită la odihnă. Izvorul e aşa că
parcă picură diamant fluid din el şi cântă osanale iubirii lui
Dumnezeu. Nu-i destul să-ţi mulţumim cu vorba, ci vino, şezi aici
cu noi şi gustă din pâinea noastră.
— Să te servesc mai întâi cu un pahar de apă.
Ben Hur umplu paharul şi-l întinse lui Baltazar. Apoi servitorii
ridicară cortul, după obiceiul oriental, întinseră pânzeturi albe
pe iarbă şi scoaseră merindele din coşurile aduse în spatele cămilei.
355