cartea a doua

— Şi nu există nimic, adaugă coborând vocea, dar nu şi
ochii, nimic nu mai există ce să nu poţi îndeplini.
Toţi cei de faţă erau conştienţi de importanţa momentului.
Simonide îşi încrucişă iar mâinile pe piept, Estera era îngrijorată,
Ilderim agitat.
Ben Hur luă sulul şi se ridică; stăpânindu-şi emoţia, zise, cu
voce blândă:
— Toate acestea îmi sunt ca o lumină trimisă din cer, ca să
alunge noaptea, o noapte atât de lungă, încât mă temeam că n-are
să se sfârşească niciodată, atât de întunecoasă, încât renunţasem la
speranţa de-a mai vedea o rază de lumină. Cea dintâi mulţumire o
aduc Domnului Dumnezeu care nu m-a părăsit, iar a doua lui
Simonide. Credinţa ta repară cruzimea altora, şi-mi e ca o mântuire
a firii noastre omeneşti. „Nu e nimic ce n-aş putea să fac.” Fie dar
aşa! În ceasul acesta atât de înălţător pentru mine, să mă las
întrecut în mărinimie? Să-mi fii acum martor mie, şeic Ilderim.
Ascultă cuvintele mele, cum le voi rosti, şi să le ţii minte! Şi tu
Estera, bunul înger al acestui om bun, ascultă şi tu.
Întinse mâna cu sulul de hârtii spre Simonide:
— Toate cele socotite în aceste hârtii, – toate: corăbii, clădiri,
mărfuri, cămile sau bani, – toate ţi le înapoiez, Simonide, declar că
sunt proprietatea ta şi alor tăi pentru totdeauna.
Estera zâmbea printre lacrimi. Ilderim îşi frământa nervos
barba, – ochii-i negri străluceau. Numai Simonide îşi păstra
liniştea.
— Te împuternicesc pe tine şi pe ai tăi în posesia lor, urmă
Ben Hur, stăpânindu-şi acum mai bine sentimentele, cu o singură
excepţie şi cu o condiţie.
Ţinându-şi respiraţia, îl ascultau ceilalţi.
— Cei o sută şi douăzeci de talanţi care au fost ai tatălui
meu, să mi-i restitui.
Faţa lui Ilderim se însenină.
— Şi să-mi dai ajutorul tău ca să caut pe mama şi pe sora
mea, gata să jertfeşti totul în acest scop, după cum sunt eu gata să
jertfesc tot ce am.
Simonide era adânc mişcat. Întinzând mâna, zise:
— Eu văd înalta ta simţire, fiu al lui Hur, şi mulţumesc
273