cartea a doua

ispăşeşte o crimă, ca oricare femeie muritoare.
— O crimă! exclamă regele încruntat.
— Da; o crimă împotriva ei însăşi.
— Sunt dispus să dezleg enigme, zise regele.
— Ceea ce spun eu nu este o enigmă, după cum vei auzi
numaidecât. Ne-ne-hofra a crescut sub ochii mei şi mi-a destăinuit
orice amănunt al vieţii sale, între altele şi că îl iubeşte pe fiul
grădinarului părintelui ei, anume Barbek.
Ciudat lucru, – faţa întunecată a lui Oraetes se însenină.
— Cu iubirea aceasta în sufletul ei, o rege! a venit la tine. De
iubirea asta moare cu încetul.
— Unde e acum fiul grădinarului? întrebă Oraetes.
— în Essuan.
Regele ieşi şi dădu două ordine. Către unul din servitori zise:
„Să te duci la Essuan şi să-mi aduci de acolo pe un tânăr anume
Barbek; îl vei găsi în grădina tatălui reginei”. Altuia îi ordonă:
„Cheamă lucrători, procură vite de tras şi unelte şi să-mi clădească
în lacul Chemmis o insulă, care, deşi împovărată cu un templu, un
palat, o grădină plantată cu pomi şi viţă de tot felul, totuşi să
plutească pe lac în voia vântului. Să îngrijeşti ca insula să fie gata
când luna începe să descrească, şi înzestrată complet.”
Către regină vorbi:
— Curaj! Ştiu totul şi am trimis după Barbek.
Ne-ne-hofra îi sărută mâna.
— Tu vei fi numai a lui, şi el numai al tău; nimeni nu va
tulbura un an de zile iubirea voastră.
Ea îi sărută picioarele. El o ridică şi o sărută şi dânsul. Şi
trandafirii se iviră iar în obrajii ei; roşeaţa îi reveni pe buze şi
bucuria în inimă.
6.
Un an trăiră Ne-ne-hofra şi Barbek împreună pe Insula
Chemmis, care devenise una din minunile lumii, şi rătăceau cu ea,
pe unde îi purta vântul. Niciodată dragostea n-a găsit un cuib mai
fmmos; un an de zile n-au văzut pe nimeni şi n-au trăit decât pentru
ei singuri. Apoi se reîntoarse cu fast mare în palatul din Memfis.
— Pe cine-l iubeşti acum mai mult? o întrebă regele.
257