cartea a doua

parte din stânca pe care stă. Zidul are deasupra patru sute de
turnuri, în care e, în fiecare, un rezervor de apă. Dacă priviţi peste
zid în depărtare, vedeţi doi munţi, amândoi aproape de aceeaşi
înălţime cu Sulpius. Clădirea de pe muntele dindărăt e citadela,
care tot anul e ocupată de o legiune romană. În dreptul ei se ridică,
pe vârful dinainte, templul lui Jupiter, şi dedesubt locuinţa
legatului – un palat cu mulţime de camere de oficiu şi în acelaşi
timp o fortăreaţă, pe care plebea ar asalta-o tot atât de zadarnic ca
şi vântul de sud.
Când marinarii începură să tragă pânzele, evreul strigă cu
voiciune:
— Vedeţi! Voi care urâţi marea şi voi care v-aţi dăruit ei,
ieşiţi înainte cu blestemele şi cu rugăciunile voastre! Podul de colo,
peste care duce drumul la Seleucia, arată hotarul navigaţiei. Ce se
debarcă aici, ca să fie transportat mai departe, se încarcă pe cămile.
Mai în sus de pod începe insula, pe care Kalinic şi-a clădit oraşul
nou şi l-a legat cu cinci viaducte mari, atât de solide, de oraşul
vechi, încât nici timpul, nici valurile, nici cutremurele n-au putut
să-şi lase urmele asupra lor. Despre oraşul însuşi, amicii mei, pot
să vă spun numai, că v-aţi chema fericiţi toată viaţa dacă l-aţi
vedea.
Când termină, corabia se întoarse şi înaintă încet spre
şantierul ei sub zid, cu care chip dezvălui o privelişte şi mai
frumoasă asupra vieţii active de acolo de pe râu. În sfârşit, funiile
fură ridicate şi lopeţile lăsate. Călătoria era sfârşită.
Ben Hur se apropie de evreul venerabil.
— Scuză ca să te mai reţin un moment, mai înainte de a-ţi
zice adio.
Omul se plecă aprobând.
— Povestirea ta despre negustor a deşteptat în mine curiozitatea
ca să-l cunosc. Ai spus că-l cheamă Simonide?
— Da. E un evreu cu nume grecesc.
— Unde l-aş putea găsi?
— Aş vrea să-ţi cruţ o dezamăgire. El nu împrumută bani.
— Şi nici eu nu cer bani cu împrumut, răspunse Ben Hur,
zâmbind de presupunerea celuilalt.
Acesta ridică ochii şi se gândi un moment.
142