cartea a doua

stau cu mâinile încrucişate! La Golgota! Să ne grăbim!
Sosiră într-o lume agitată, cum nu se mai văzuse vreodată.
Toată împrejurimea, tot oraşul era aici!
Prietenii auziră că convoiul cu condamnatul era în drum spre
cele trei turnuri albe ale lui Irod. Călăriră într-acolo. Dar să răzbată,
era cu neputinţă. Fură siliţi să se retragă în colţul unei case şi să
aştepte aici.
Erau ca pe malul unui fluviu şi mulţimea, ca valurile, se
zbătea, trecând zgomotoasă.
În primele capitole ale acestui roman am arătat în ce stare
sufletească era poporul evreiesc pe vremea lui Hristos. Oricine îşi
poate închipui ce era acum această privelişte: ducerea lui Hristos la
cruce!
Mai bine de o oră Ben Hur aşteptă cu prietenii lui să se
potolească valurile. Şi nu se mai potoleau. În timpul acesta, tânărul
erou putea să-şi spună: „Am văzut toate păturile sociale din
Ierusalim, toate sectele Iudeei, toată seminţia Israelului, şi toată
pleava popoarelor din Orient, amestecate între ele. Erau evrei din
Libia şi Egipt, şi evrei din Roma; evrei din toate ţările din Orient şi
de la Apus. Veneau pe jos, călări pe cai, pe cămile, în litiere şi în
trăsuri; îmbrăcaţi fiecare în portul lor, purtând aceeaşi trăsătură
caracteristică a rasei lor, care nici azi nu s-a schimbat prea mult la
fiii lui Israel, deşi mulţi din ei trăiesc în altă climă şi-n alte condiţii
de viaţă. Ei veneau agitaţi, în grabă, să-L vadă pe sărmanul
Nazarinean murind ca un criminal, între doi criminali.
Aceştia formau masa cea mare a mulţimii. Dar mai erau mii
şi mii de oameni de altă rasă, care urau pe evrei: greci, romani,
arabi, sirieni, africani, egipteni şi alţi orientali. Parcă toată lumea se
adunase să vadă răstignirea lui Isus Nazarineanul, să fie mărturie la
chinurile Lui!
Convoiul se mişca liniştit. Nu se auzea decât tropotul
uniform al cailor, scârţâitul roţilor şi, din când în când, câte un
strigăt de durere. Dar pe faţa celor mai mulţi se vedea o încordare
spăimântătoare, ca la priveliştea unei mari nenorociri, ca la
înfrângerea unui război. Aceştia erau cei veniţi din depărtări,
prietenii, credincioşii lui Iisus.
Ben Hur îi recunoscu. În curând el auzi rostindu-se, în apro-
408