cartea a doua

Hur roşi, şi rămase perplex. Simonide stărui.
— Dovezile, zic, dă-mi dovezile aici.
Ben Hur nu răspunse. Nu prevăzuse că i se va cere aceasta.
Acum îşi dădea seama că cei trei ani petrecuţi la galere nimiciseră
toate dovezile personalităţii sale. Mama şi sora lui fiind dispărute,
el nu mai trăia în amintirea nimănui. Avea cunoscuţi, dar ce ştiau
ei despre dânsul? Dacă Quintus Arrius ar fi fost de faţă, ce ar fi
putut el să spună altceva, decât cum l-a găsit, şi că e fiul unui Hur,
după cum afirma dânsul. Bravul marinar roman însă, după cum
vom afla mai încolo, era mort. Judah se văzuse, încă de mai mult,
părăsit de el. Stătea acolo ca împietrit. Simonide îi respectă
mâhnirea şi tăcu.
— Simonide, zise el în sfârşit, eu pot să-ţi povestesc numai
viaţa mea; voi face-o însă numai dacă până atunci îţi vei rezerva
judecata şi mă vei asculta cu bunăvoinţă.
— Vorbeşte, zise Simonide, acum stăpân pe situaţie cu totul,
vorbeşte şi te voi asculta cu atât mai bucuros, cu cât eu n-am
tăgăduit că eşti acela care spui.
Ben Hur luă acum cuvântul şi-şi povesti viaţa, pe scurt, dar
cu căldură, izvorul oricărei elocvenţe. Deoarece o cunoaştem până
în momentul când Arrius s-a reîntors victorios cu dânsul în Marea
Egee şi au debarcat la Misenum, vom urmări povestirea numai de
acolo înainte.
— Binefăcătorul meu se bucura de iubirea şi încrederea
împăratului, care-l copleşea cu onoruri şi distincţii. Negustorii din
Orient îi făceau daruri preţioase şi ajunse îndoit de bogat printre
bogaţii Romei. Poate oare un evreu să-şi uite religia sau locul
naşterii sale, dacă e în ţara sfântă a părinţilor noştri? Nobilul om
m-a înfiat, după lege, şi eu mi-am dat silinţa să-i fiu recunoscător.
Niciun fiu nu şi-a venerat mai mult părintele, decât eu pe el. A vrut
să facă din mine un învăţat; mi-ar fi procurat pe cei mai celebri
învăţători ai artelor, ai filosofiei, ai retoricii. Am refuzat, cu toate
stăruinţele lui, căci eram evreu şi nu puteam să uit pe Dumnezeul
nostru, renumele profeţilor şi cetatea sfântă clădită de David şi
Solomon pe coline. O să mă întrebi, pentru ce am primit de la
început binefacerile romanului? Îmi era drag; apoi, speram, cu
ajutorul lui, să dobândesc influenţa şi mijloacele ca să dezvălui
149