cartea a doua

Rostind aceste cuvinte, Baltazar plecă fruntea.
— Şi El este adevărul, urmă dânsul. Cuvântul lui e
Dumnezeu. Munţii pot să se prăbuşească în ţărână şi arşiţa să usuce
mările, dar cuvântul Lui va rămâne, căci acela este adevărul.
Vorbise într-un ton solemn de nedescris.
— Vocea – era vocea Lui – care mi-a vorbit la lac, mi-a zis:
„Fericit eşti tu, fiul lui Mizraim! Mântuirea se apropie. Dimpreună
cu alţi doi, care vin din cele mai depărtate ţări ale Pământului, îl
vei vedea pe Mântuitor”. L-am văzut pe Mântuitorul – lăudat fie
numele Lui! – dar Mântuirea, care era partea a doua a făgăduinţei,
n-a venit încă. Înţelegi acum? Dacă copilul e mort, cine va aduce
mântuire? Atunci cuvântul e nimic şi Dumnezeu... Nu! nu cutez să
rostesc cuvântul.
Întinse mâinile înainte, ca spre apărare.
— Mântuirea e opera pentru care s-a născut copilul, şi câtă
vreme făgăduinţa stă, nici moartea nu-L poate dezlega de opera
Lui, până ce o va fi împlinit sau cel puţin va fi pornit s-o
împlinească. Acesta e un temei al credinţei mele. Acum ascultă
mai departe.
Bunul om se opri.
— Nu vrei să guşti vinul? Iată, e lângă tine, îl îmbie Ilderim
respectuos.
Baltazar bău şi urmă apoi, vădit înviorat:
— Mântuitorul, pe care L-am văzut, era născut din femeie,,
după fire la fel cu noi şi supus tuturor slăbiciunilor suferinţelor
omeneşti, chiar morţii. Aceasta e o împrejurare de care trebuie să
ţineţi seama. Gândiţi-vă apoi la opera ce are de săvârşit. Nu este
oare o menire ce nu poate fi îndeplinită decât de un bărbat? Un
bărbat, înţelept, tare şi cuminte, un bărbat, şi nu un copil? Ca să
devină aşa, copilul trebuia să crească, aşa cum am crescut noi.
Gândiţi-vă acum la primejdiile, la care a fost expusă viaţa Lui, în
anii îndelungaţi dintre copilărie şi vârsta bărbăţiei. Puterile
dominatoare i-au fost duşmane; Irod îi era duşman; şi ce putea să
fie pentru El Roma? şi Israel – fiindcă nu e recunoscut de Israel, a
fost motivul de a-L da la o parte. Vedeţi acum, putea oare să fie o
cale mai bună de a-şi apăra viaţa în tinereţea fragedă, decât să se
ţină ascuns? De aceea îmi zic, şi zic credinţei mele nezdruncinate:
225