cartea a doua

pricina întunericului ce se lăsase peste oraş, în miez de zi. Totuşi
mulţimea se mai potoli. Unii se apropiau de crucea lui lisus, îl
priveau în tăcere şi apoi se depărtau fără un cuvânt. Soldaţii păreau
şi ei mişcaţi şi priveau mai mult pe cel răstignit decât mulţimea ce
se perinda sub cruce. Tresăreau la fiecare mişcare a muribundului,
fie când El îşi înclina capul pe piept, fie când, covârşit de durere,
scotea câte un suspin ce-abia se auzea. Înspăimântătoarea
întunecime stârnea discuţii.
— E lună plină, nu poate să fie eclipsă de soare!
Nimeni nu îndrăznea să spună c-ar putea să fie mânia lui
Dumnezeu, în legătură cu moartea lui Iisus Nazarineanul!
Şi totuşi un fior trecu prin mulţime: „Dar dacă El a fost într-
adevăr Mesia cel promis şi mult aşteptat? Trebuia să stea să vadă
moartea Lui!”
În sufletul lui Ben Hur nu se mai zbătea îndoiala. Era
cuprins de o mare tristeţe şi linişte. Se ruga. Ştia ce se petrecea şi în
inima lui Simonide. Se uita la capul lui, înclinat puternic pe piept,
ca al lui Iisus, şi ghicea durerea lui. Estera se lipise tremurând de
el.
— Nu-ţi fie frică, copila mea, – o îmbărbăta el –, rămâi şi
observă toate, bine. Tu vei trăi mult în urma mea şi vei putea
povesti copiilor şi nepoţilor tăi despre cel mai mare eveniment din
lume. Să rămânem aici, până la sfârşit!
Din nou veniră oameni din clasa de jos a societăţii, din
suburbiile mărginaşe ale Ierusalimului, şi se opriră sub crucea din
mijloc.
— Aici.este El, noul rege al Ierusalimului!
Ceilalţi strigară batjocorilor:
— Salutare, rege al Iudeei!
— Coboară jos, dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, făcător de
minuni!
Şi fiindcă nimeni nu le răspundea, unul dintre tâlharii răstigniţi
îşi întrerupse gemetele:
— Da, da, dacă eşti Hristos, ajută-te singur şi ajută-ne şi pe
noi!
Mulţimea se agită într-un râs batjocoritor. Dar atunci se auzi
vocea înduioşată a celuilalt tâlhar:
418