cartea a doua

să-L caut, aş cerceta cătunele şi satele de pe coastele munţilor
Iudeei şi Galileei, care cad spre răsărit în valea Iordanului. Acolo
se află acum. Acolo stând sub o uşă sau pe un vârf de munte a
văzut desigur în astă seară soarele apunând şi şi-a zis că s-a mai
apropiat cu o zi vremea când El însuşi are să fie lumina lumii.
Baltazar tăcu; mâna şi-o ţinea încă ridicată şi degetele
întinse, ca şi arătând spre Iudeea. Toţi cei ce ascultau, chiar şi
servitorii simpli dinaintea divanului, pătrunşi de ardoarea lui,
simţeau un fior sfânt, ca şi când ar fi apărut deodată în cort o fiinţă
misterioasă, maiestuoasă. Acest sentiment dură mai mult timp; cei
trei prieteni de la masă rămaseră câtva timp adânciţi în cugetare
adâncă. În sfârşit, întrerupse Ben Hur tăcerea:
— Văd, bunule Baltazar, zise, că ai fost mult şi în multe
binecuvântat. De asemenea, cunosc că tu cu adevărat eşti un om
înţelept. Eu nu sunt în stare să exprim prin cuvinte cât îţi sunt de
mulţumitor pentru ceea ce mi-ai povestit. Sunt pregătit pentru
sosirea unor mari evenimente şi împărtăşesc întrucâtva şi credinţa
ta. M-ai îndatora şi mai mult, dacă mi-ai vorbi şi mai departe
despre misiunea de care voiai să spui, pe care o aştepţi şi pe care o
voi aştepta şi eu din seara aceasta înainte, cum se cuvine unui fiu
credincios al lui Iuda. El are să fie Mântuitorul, – zici tu; n-are să
fie şi rege al Iudeilor?
— Fiule, răspunse Baltazar în felul lui prietenos, misiunea e
ascunsă încă în hotărârea lui Dumnezeu. Tot ce gândesc în această
privinţă, iau din cuvintele vocii, în legătură cu rugăciunea de
răspuns. Să mai revenim asupra acestora?
— Tu eşti învăţătorul.
— Cauza neliniştii mele sufleteşti, – reluă Baltazar calm –
ceea ce m-a făcut predicator în Alexandria şi în satele Nilului şi în
cele din urmă m-a dus în singurătate, unde m-a găsit spiritul, a fost
starea de decădere a omenirii, care, după părerea mea, a provenit
din pierderea cunoştinţei de Dumnezeu. Jeleam mizeria de-
aproapelui meu, nu a unei singure clase, ci a tuturora. Atât de jos
căzuseră, încât mi se părea că nu mai putea fi scăpare, decât dacă
însuşi Dumnezeu lua în mâna Lui opera aceasta; şi-L imploram ca
să vină şi să-mi arate vizibil. „Faptele tale bune au triumfat.
Mântuirea se apropie; vei vedea Mântuitorul!” – aşa vorbi vocea şi
227