cartea a doua

cunoscător de oameni în ce privea destoinicia corporală. Întâlnise
de multe ori atleţi, dar dibăcia numărului 60 îi spunea ceva mai
mult. Graţia şi uşurinţa mişcărilor acestui tânăr, care nu putea să
aibă mai mult de douăzeci de ani, nu excludea forţa cu care purta
lopeţile.
— Pe toţi zeii! îşi zise tribunul, băiatul acesta face impresie.
Trebuie să aflu ceva mai mult despre dânsul.
În momentul acela, vâslaşul se întoarse şi privi la tribun;
astfel acesta putu să-i vadă faţa întreagă.
— Un evreu! – exclamă el – şi încă aproape un copil.
Sub privirile îndreptate spre dânsul, ochii mari ai sclavului
deveniră şi mai mari; sângele i se urcă în faţă; ezită un moment cu
lopata. Dar ciocanul supraveghetorului izbi pe masa de rezonanţă.
Vâslaşul tresări, întoarse privirea de la cel care-l observa şi lăsă în
jos lopata. Când se uită iar la tribun, fu şi mai mirat, căci el
răspundea privirii lui cu un zâmbet prietenos.
În acest timp, galera ajunsese în strâmtoarea Messinei, trecu
pe dinaintea oraşului cu acest nume şi apoi, lăsând în urma ei norii
fumurii ai Etnei, îşi luă direcţia spre răsărit.
De câte ori Arrius se întoarse pe platformă în cabină, ochii-i
căutau pe vâslaş şi îşi zicea mereu: „Acesta e un om inteligent. Un
evreu nu e un barbar. Vreau să ştiu ceva mai mult despre dânsul”.
112
CAPITOLUL III
A patra zi după plecare, „Astroea” – acesta era numele
galerei – plutea în Marea Ionică. Cerul era senin şi vântul atât de
bun, încât parcă toţi zeii voiau să favorizeze călătoria aceasta.
Deoarece Arrius credea posibil ca să ajungă flota mai înainte
ca ea să se fi adăpostit în golful Cytherei, unde trebuia să o
întâlnească, îşi trecea mai tot timpul cu aşteptarea nerăbdătoare pe
punte. Da cea mai deplină atenţie tuturor celor ce priveau corabia,
şi era în genere mulţumit. Când se legăna în jilţul din cabina lui,
gândul i se întorcea mereu la vâslaşul cu numărul 60.
— Îl cunoşti pe omul care tocmai se ridică de pe banca
aceea? îl întrebă, în sfârşit, pe supraveghetor.