cartea a doua

— Vinul e din ţara pe care o iubim atât de mult cu toţii; te
rog, bea.
Vocea-i era armonioasă, cum trebuie să fi fost a Rebeccăi
când oferise de băut la fântâna de la Nahor. Văzu lacrimi în ochii
ei, bău şi zise:
— Fiică a lui Simonide, inima ta e plină de bunătate şi eşti
miloasă, că împărtăşeşti din ea şi pe un străin alături de tatăl tău.
Domnul, Dumnezeul nostru, să te binecuvânteze, îţi mulţumesc.
Apoi se întoarse iar spre negustor:
— Deoarece n-am dovezi că sunt fiul tatălui meu, voi
renunţa la intenţia mea şi voi pleca; nu vreau să te mai inoportunez.
Dar te asigur că eu nu urmăream nici reîntoarcerea ta în servitute,
nici nu voiam să-ţi cer socoteală despre averea ta. În orice caz, aş fi
zis ceea ce zic acum: Tot ce este rod al minţii şi al muncii tale, e al
tău; stăpâneşte în pace. N-am nevoie deloc, de nimic. Mai înainte
ca nobilul Arrius, al doilea părinte al meu, să plece în acel drum
care trebuia să fie cel din urmă al lui, el m-a lăsat moştenitor al
întregii sale averi; am devenit foarte bogat. Deci dacă în viitor îţi
vei aduce aminte de mine, adu-ţi aminte şi de întrebarea pe care ţio
pun acum, şi care, – jur pe profeţi şi pe Iehova, Dumnezeul meu
şi al tău –, a fost motivul de căpetenie al venirii mele aici: Ce ştii,
ce poţi tu să-mi spui despre mama şi despre Tirzah, sora mea, care
ar semăna în frumuseţe şi graţie cu această fată care e bucuria şi
fericirea vieţii tale? O, ce ai putea să-mi spui despre ele?
Lacrimi picurau pe obrajii Esterei, negustoml însă rămase
neînduplecat; cu voce fermă zise:
— Cum am spus, l-am cunoscut pe prinţul Hur. Îmi aduc
aminte că am auzit de nenorocirea ce s-a abătut asupra familiei
sale. Îmi aduc aminte de durerea ce mi-a pricinuit vestea aceea.
Acela, care a adus-o pe văduva prietenului meu într-atâta mizerie,
e acelaşi care m-a persecutat de atunci şi pe mine. Merg mai
departe şi îţi spun că am făcut cercetări minuţioase despre familie;
n-am nicio informaţie să-ţi dau.
Ben Hur oftă adânc.
— Atunci... atunci mi s-a mai risipit o speranţă, zise luptând
cu sentimentele lui. Sunt deprins cu deziluziile. Te rog să-mi scuzi
inoportunarea; şi dacă te-am supărat, iartă-mi aceasta, pentru
151