cartea a doua

jucat un joc, mai multe zile şi nopţi. Acum jocul s-a sfârşit! De ce
n-am socoti care dintre noi este învingătoml?
Ben Hur răspunse foarte calm:
— Un bărbat nu poate să se declare învingătorul unei femei!
— Spune-mi dar, tu prinţ al Ierusalimului, unde este acel fiu
de dulgher şi Fiu al lui Dumnezeu totodată, despre care se spun
atâtea minuni?
Ben Hur făcu un gest de nerăbdare:
— Eu nu sunt paznicul Lui.
Ea îşi ridică semeţ frumosu-i cap:
— A zdrobit El Roma?
Ben Hur făcu din nou un gest de nerăbdare, de astă dată mai
violent. Dar nu răspunse.
— Unde şi-a clădit reşedinţa? Nu pot să mă duc s-o văd şi
eu? Să-I admir tronul sprijinit de lei de bronz? Ce-i pentru El, care
scoală morţii din morminte, să-şi clădească un palat? N-are decât
să bată din picior şi e gata, mândră reşedinţă cu stâlpi de marmură
de Kamak.
Tonul ei ironic, aproape ofensator, îl răni pe Ben Hur.
— Să mai aşteptăm puţin, o egipteanco; peste câteva zile îţi
voi putea, cred, vorbi despre reşedinţa, despre palatul Lui.
Fără să ia aminte la răspunsul acesta, ea urmă, cu acelaşi ton:
— Dar cum de te văd în costumul acesta, aşa de puţin potrivit
cu un guvernator ori vicerege? Aşteptam să te văd în hlamidă
de mătase, strălucitoare de pietre scumpe, ca un al doilea Osiris; să
vii să mă duci ca să împărţi cu mine purpura şi împărăţia ta.
— Fiica înţeleptului meu amic e mai drăguţă de cum aş fi
crezut, răspunse Ben Hur, stăpănindu-se; ea mă învaţă că Isis a
sărutat o inimă, fără s-o fi putut face mai nobilă.
— Pentru un evreu, fiul lui Hur e prea cuminte, zise Iras,
jucându-se cu şiragul de mărgele de la gât. Am văzut pe Stăpânul
visurilor tale intrând în Ierusalim. Tu ne spuneai că, într-o zi, El va
urca treptele Templului şi se va încorona ca rege al Iudeei. Dar în
loc de un cortegiu regal, am văzut cohorte ridicole, care agitau
rămurele verzi în loc de steaguri şi arme strălucitoare. Şi nu l-am
văzut pe prinţul Ierusalimului în fruntea legiunilor din Galileea.
Iras aruncă o privire dispreţuitoare lui Ben Hur, care tăcea.
393