cartea a doua

Eu l-am răzbunat pe tatăl meu, şi tot ce i-a fost răpit, în
marele război, am recucerit. Între altele, am găsit această
scrisoare, şi toată moştenirea Mirei, care a fost mama atâtor stele.
Pace ţie şi alor tăi! Glasul acesta este glasul pustiilor
şeicului.
Ilderim”.
După aceasta, Ben Hur desfăcu o altă hârtie, – aceasta cu
mare grijă, căci era îngălbenită de vreme şi aproape putrezită. Apoi
o citi şi pe aceasta:
„Ilderim, aşa numit nobilul şeic al neamului Ilderim, către
urmaşul său, fiul meu Ilderim.
Tot ce posed, va fi moştenirea ta; afară de bunurile mele din
Antiohia, care vor rămâne în stăpânirea fiului Hur, ca răsplată
pentru triumful lui din circ, unde ne-a făcut un renume glorios.
Aşa numitul palat al palmierilor să fie pentru totdeauna al lui şi al
moştenitorilor lui!
Să faci onoare tatălui tău!
Ilderim, nobil şeic”.
— Ce zici, Simonide? întrebă Ben Hur.
Estera luă scrisorile şi le mai citi o dată pentru sine.
Simonide tăcu un timp. Ochii lui se odihneau asupra corăbiei; iar
mintea i se frământa. În sfârşit, el vorbi:
— Fiule Hur, – zise el. Domnul a fost prea bun cu tine în anii
din urmă. Pentru multe îi eşti dator recunoştinţă. N-a sosit oare
timpul să dispui de averea bogată lăsată ţie graţie Lui?... De ce mai
întârzii?
— Hotărârea mea e de mult luată. Numai nu ştiu în ce chip
s-o execut. Cum să fac ca bunurile mele să se întoarcă celui care
mi le-a dat? Sfătuieşte-mă tu, Simonide.
Simonide răspunse:
— O parte trebuie să rămână bisericii din Antiohia; iar alta...
ai auzit de persecuţiile pe care le îndură creştinii noştri din
Roma?... Lumina credinţei trebuie ţinută aprinsă. Pentru asta să
jertfeşti restul averii tale!
425