cartea a doua

ajute în primul caz; în cel de-al doilea, nu poţi spera niciodată
recunoaştere. Nu eşti roman. Du-te.
Curând apoi Ben Hur stătea iarăşi pe banca lui.
Datoria îi este uşoară omului, când inima-i e uşoară. Vâslirea
nu i se mai păru lui Judah atât de grea. Speranţa îl împresura, ca o
pasăre cântătoare. Vorba tribunului, că poate numai glumeşte, o
înlătură de câte ori îşi aducea aminte de ea. Faptul că acest om
puternic îl chemase la el și-l întrebase despre viaţa lui, îi dădea
nădejde; desigur că de aici trebuia să rezulte ceva bun pentru el.
Aşezându-se pe bancă, se ruga:
— O, Dumnezeule, eu sunt un fiu adevărat al lui Israel, pe
care l-ai iubit atâta. Ajută-mă, te implor!
CAPITOLUL IV
În Golful Antemona, la răsărit de insula Cythera, se adunară
o sută de galere. Aici tribunul atribui o zi pentru inspectarea
corăbiilor. Apoi pluti spre Naxos, cea mai mare dintre insulele
Ciclade, şi care, la jumătatea drumului dintre Grecia şi Asia, iese
din mare ca un bloc de stâncă; în acelaşi timp, era şi în stare să-i la
la ochi pe piraţi, fie că se iveau în Marea Egee, sau mai în jos în
Mediterana.
Când flota, în cea mai frumoasă ordine, plutea spre ţărmul
stâncos al insulei, se zări venind de la nord o galeră. Arrius plecă
s-o întâmpine. Era o corabie de transport, care venea direct de la
Bizanţ; de la conducătorul ei află unele amănunte de care avea
nevoie.
Piraţii îşi aveau provenienţa de pe toate coastele depărtate ale
Mării Negre. Pregătirile şi le făcuseră în cel mai mare secret; s-a
aflat despre dânşii mai întâi când au apărut înaintea strâmtorii
Mării Traciei şi au distrus flota ce se afla acolo. De acolo şi până la
ieşirea din Helespont, tot ce plutea fu prada lor. Întreaga escadră
număra vreo şaizeci de galere, bine echipate; unele vase erau cu
două lopeţi, altele grele, cu trei lopeţi. Comanda supremă o avea un
grec şi piloţii, care aveau reputaţia de a cunoaşte exact toate mările
Răsăritului, erau de asemenea greci. Făcuseră prăzi nespus de
119