cartea a doua

fiică a lui Israel!
Încet, după cum intrase, Ben Hur ieşi din cameră.
CAPITOLUL VIII
Străzile Ierusalimului erau pline de lume. În pieţele oraşului
se aprindeau focuri, iar în jurul lor grupuri vesele cântau şi îşi
frigeau carnea. Mirosul cărnii fripte se amesteca cu parfumul
cidrului aprins şi umpleau aerul de fum. Era momentul când fiii
Israelului se simţeau cu toţii ca fraţi. Şi Ben Hur, la fiece pas, era
salutat şi aclamat de grupuri:
— Rămâi cu noi, şi gustă puţin din cina noastră! Suntem
fraţi, şi cu toţii îl preamărim pe Domnul!
Ben Hur le strângea mâinile, mulţumindu-le din inimă, dar se
grăbea spre Muntele Herber, la cortul lui din Hidron.
Ca să ajungă până acolo, trebuia să treacă o mulţime de
străzi. Pretutindeni, întâlni acelaşi entuziasm religios. Într-o stradă
mai largă, văzu un convoi de făclii aprinse. Şi observă, cum
cântecele grupurilor religioase încetau în vreme ce convoiul se
apropia de ei. Ce să fie asta? Mirarea lui crescu când văzu că, cei
care purtau făcliile, erau soldaţi romani. Ce căutau romanii,
batjocoritori de tot ce era evreiesc, într-o procesiune religioasă a
fiilor lui Israel? Era ceva nemaipomenit! Se opri şi aşteptă.
Luna era în culmea strălucirii ei pe cer. Dar parcă nici luna,
nici făcliile n-ar fi luminat îndeajuns drumul, unii din convoi
purtau în mână felinare. În speranţa că va descoperi scopul acestui
alai, Ben Hur intră în mijlocul lui şi putu să observe pe fiecare din
ei în parte. Felinarele erau purtate de servitori, înarmaţi cu suliţe şi
cu cnuturi. Misiunea lor părea să fie de a lumina mai bine calea
unor demnitari care se aflau în convoi. Demnitari bătrâni, preoţi şi
rabini cu barbă lungă, cu ochii bulbucaţi şi nasul încovoiat, care
aveau cu toţii influenţă la soborul lui Caiafa şi Anna. Unde se
duceau ei oare? La Templu nu se duceau, căci din Sion, de unde
veneau, drumul spre sfântul lăcaş ducea prin Sistus. Şi ce voiau ei?
Era acesta un convoi al păcii? Atunci ce căutau soldaţii?
Atenţia lui Ben Hur se îndreptă mai ales asupra a trei
401