cartea a doua

va naşte o nouă planetă, o primejdie poate pentru zei, dar ea nu se
tulbură, ci cosea înainte. Ştia că, în cele din urmă, va fi aşa, cum
spusese dânsa.
Aşa s-a format Pământul. Întâi un punct mic, apoi o masă
rece, sură, plutind inertă în spaţiu. Observă apoi cum formele se
dezbinară. Aici se alese, sus, un munte; jos, văi, abisuri, râuri; apoi
marea. Dar toate erau întunecate, fără viaţă. Isis cunoscu atunci
puterea mâhnirii zeului ei. Creaţiile îl înconjurară pe Osiris
rugătoare: iarba, pomii, păsările şi animalele, până şi insectele şi
reptilele îl rugară: „Dă viaţă! Nu vezi că nu-i fericire în Univers?”
Soarele îşi ascunse faţa strălucitoare. Şi Isis urmă să coasă,
căci ştia că puterea lui Osiris nu era mai mare decât răbdarea ei.
Soarele nu va răsări, şi el nu va putea fi fericit fără dânsa. Aşa s-a
şi întâmplat! Puterea creatoare a zeului a dat apoi mişcare Pământului,
aripi păsărilor, curs apelor, şi tumult valurilor mării. Lumina
Lunii îşi revărsa razele-i reci de argint peste pădurile munţilor,
peste strălucirea văilor. Ce panoramă minunată! Isis bătea din
palme de bucurie. Şi Osiris, în îngâmfarea puterii lui, parcă zicea:
— Ei, vezi că pot trăi şi fără tine? Am creat frumuseţi:
Lumea!
— Dar rece, fără viaţă, se gândi ea, şi iarăşi se aşeză să
coasă. Ştia că el tot nu putea fi fericit, sărmanul, singur!
Osiris tresări. Parcă auzise gândul ei. Dar mândria lui de
atotputernic nu-l lăsă să se înduioşeze. Încearcă din nou puterea lui
creatoare. Şi dădu glas păsărilor, murmur apelor şi pădurii şi
glasuri furtunoase adâncurilor mării. Muzică! muzică! Lumea
cânta!
Osiris, mulţumit de înţelepciunea lui, se crezu acum fericit!
Fericit pământul în frumuseţea, în armonia muzicii lui. Dar în
curând se plictisi şi de frumuseţe şi de muzică! Mereu acelaşi
tablou, mereu aceleaşi sunete! Toate îl plictisiră pe Osiris aşa de
mult, că, într-o zi, căzu obosit de moarte, fără simţire la pământ.
Mişcată de mila lui, Isis luă cuvântul:
— Stăpâne, – grăi dânsa –, creaţia ta e moartă! Nu vezi?
N-are viaţă!
Osiris, le vedea toate, dar nu zise nimic.
— Vrei să-ţi ajut eu?
363