cartea a doua

62
CARTEA A DOUA
CAPITOLUL I
Trecem peste următorii douăzeci şi unu de ani – o epocă de
lupte violente de partid şi de agitaţii politice în Ierusalim, agitaţii
care cu timpul au dus la război între romani şi iudei, şi ne
transpunem la începutul administraţiei lui Valerius Gratus, al
patrulea guvernator imperial sau prefect al Iudeei.
În răstimp se întâmplaseră multe schimbări în ţară; niciuna
însă cu atâtea urmări, ca cea a administraţiei politice. Irod cel Mare
murise în anul ce urmase după naşterea copilului, şi anume într-un
chip atât de mizerabil, încât lumea creştină spunea, nu fără
dreptate, că îl ajunsese mânia lui Dumnezeu. Ca toţi domnitorii
care nu se gândesc decât la întărirea puterii lor, visa să lase
moştenire coroana şi regatul, să întemeieze o dinastie. În acest
scop, dispuse, prin testament, ca ţara să fie împărţită între cei trei
fii ai săi, Antipa, Filip şi Archelau; acesta din urmă însă să
moştenească titlul de rege. Testamentul trebuia supus, fireşte,
împăratului August. Acesta aprobă totul, cu o singură excepţie:
titlul de rege n-are să-i fie recunoscut lui Archelau, până ce el nu
va da dovezi de destoinicie şi de sentimente leale; fu numit totuşi
ethnarch, în care calitate a domnit nouă ani, dar apoi, pentru rea
administrare şi neputinţă de a reprima elementele tulburătoare ce
prindeau tot mai mult teren în ţara lui, fu trimis în exil în Galia.
Împăratul nu se mulţumi cu demiterea lui Archelau. Ofensă
în toate chipurile mândria naţională a iudeilor, prefăcu Iudeea în
provincie romană şi o alătură prefecturii Siria. Nu mai era un rege
care guverna, ci un funcţionar inferior, numit procurator, care
coresponda cu curtea imperială de la Roma prin mijlocirea