cartea a doua

cititorul ajunse la pasajele care aveau scopul să-i reîmprospăteze
memoria lui Gratus, vocea-i tremura şi de două ori se opri, ca să se
reculeagă. Cu mare sforţare citi mai departe: „adu-ţi aminte, cum
dispuneai de familia Hur” – aici se opri şi respiră adânc – „şi cum
noi amândoi atunci am socotit planul adoptat drept cel mai potrivit
pentru ajungerea intenţiilor noastre, adică de a condamna familia la
tăcere şi la moartea inevitabilă, dar naturală”.
Aici vocea lui Ben Hur se stinse cu totul. Hârtia îi căzu şi îşi
ascunse faţa în mâini.
— Sunt moarte... moarte! Numai eu am rămas.
Şeicul privise în tăcere, dar nu fără compătimire, durerea
tânărului. Acum se ridică şi vorbi:
— Fiu al lui Arrius, e rândul meu să-ţi cer iertare. Citeşte
scrisoarea asta pentru tine singur. Dacă vei fi destul de tare ca sămi
comunici ce mai este, să mă vesteşti şi mă voi întoarce.
Ieşi din cort. Ben Hur se trânti pe divan şi îşi lăsă curs liber
sentimentelor. Stăpânindu-se întrucâtva, îşi aduse aminte că nu
citise încă scrisoarea până la sfârşit. O ridică şi începu să o citească
din nou. „O să-ţi reaminteşti, – zicea scrisoarea mai departe –, că
puteai să hotărăşti despre soarta mamei şi surorii criminalului, şi
dacă acum cedez dorinţei de a afla dacă mai trăiesc sau sunt;
moarte.” Ben Hur tresări, reciti pasajul şi exclamă apoi cu uimire:
„El nu ştie dacă sunt moarte; nu ştie! Lăudat fie numele Domnului!
Mai este speranţă!” termină fraza şi citi cu curaj scrisoarea până la
sfârşit.
— Nu sunt moarte, zise după oarecare reflecţie; nu sunt
moarte, căci altfel ar fi aflat despre aceasta.
Recitind scrisoarea cu şi mai mare atenţie, se întări în această
părere. Apoi trimise după şeic.
— Când am venit la cortul tău ospitalier, şeic, – îi zise
liniştit, după ce arabul se aşeză şi erau numai ei amândoi –, n-am
vrut să-ţi spun despre mine mai mult decât am crezut necesar ca să
te conving că am destul exerciţiu, ca să-ţi conduc caii. N-am voit
să-ţi povestesc istoria mea. Dar împrejurările care au făcut să-mi
cadă în mâini hârtia asta, ca s-o citesc, sunt prea ciudate, aşa că mă
văd nevoit să-ţi dezvălui totul. Şi cu atât mai mult mă hotărăşte
cunoaşterea ce scot din această scrisoare, că amândoi suntem
262