cartea a doua

admirare. Căci cu adevărat nu văzuse încă un chip mai perfect de
bărbăţie înfloritoare, puternică, mândră. Pace îţi zic şi bun venit!
Caii sunt gata; şi eu. Dar tu?
— Pacea pe care mi-o doreşti ţi-o doresc şi eu, bunule şeic.
îţi mulţumesc pentru atâta amabilitate. Sunt gata.
Ilderim bătu din palme.
— Am să spun să scoată caii. Şezi!
— Sunt înhămaţi?
— Nu.
— Atunci să-mi permiţi să fac treaba asta eu, zise Ben Hur.
E necesar ca să fac cunoştinţă cu arabii tăi. Trebuie să-i pot chema
pe nume, pentru ca să le vorbesc fiecăruia în parte; de asemenea
trebuie să le cunosc caracterul, trebuie reţinuţi, dacă ezită, au
nevoie de laudă şi încurajare. Spune servitorilor să aducă hamurile.
— Şi carul? întrebă şeicul.
— De car n-o să am nevoie astăzi. Să-mi aducă însă un al
cincilea cal, dacă ai; trebuie să fie neînşeuat şi tot atât de iute ca şi
ceilalţi.
Curiozitatea lui Ilderim era aţâţată. Chemă numaidecât un
servitor.
— Spune-le să aducă hamurile pentru cai – îi ordonă – şi
frâul pentru Sirius.
Ilderim se ridică.
— Sirius e favoritul meu şi eu al lui, fiule al lui Arrius.
Douăzeci şi unu de ani am fost tovarăşi, în cort, în lupte, în toate
popasurile pustiului. Am să ţi-l arăt.
Se duse la perdeaua din mijlocul cortului şi o ridică până ce
Ben Hur trecu. Toţi caii veniră spre dânsul. Unul cu capul mic,
ochii de foc, gâtul încordat ca un arc, pieptul lat şi o coamă
extraordinar de bogată, moale ca buclele de fată, necheză vioi când
îl văzu.
— Brav cal, zise şeicul netezind capul negru al animalului.
Brav cal, bună dimineaţa!
Întorcându-se spre Ben Hur, adaugă:
— Acesta e Sirius, tatăl celor patru de aici. Mira, mama,
aşteaptă reîntoarcerea noastră, căci e prea preţioasă ca să fie expusă
la primejdii într-o regiune în care cârmuieşte o mână mai puternică
241