cartea a doua

Osiris era prea mândm şi nu zise nimic.
Isis terminase ultimul punct al broderiei. Luă lucrul, îl înveli
și-l aruncă la picioarele bărbatului ei. Acesta se ridică şi-i făcu
semn de împăcare:
— Vino!
Ea se apropie, iar el o prinse fericit în braţe:
— Femeia mea!
Şi Isis nu se mai depărtă de soţul ei! Au creat împreună viaţa
şi au perpetuat-o. De atunci bărbatul nu mai vrea singurătate, ci
însoţire, şi fu fericit!
— Asta e, Ben Hur, povestea egipteană, pe care am auzit-o
în Alexandria.
Ea tăcu.
— E o legendă frumoasă, şopti Ben Hur. Şi vrei tu ca eu să
iau pildă din ea
— Da! fu răspunsul ei.
Atunci el îi cuprinse gâtul şi o sărută fierbinte.
— În iubire, în iubire e viaţa şi fericirea!
Ea-i înapoie sărutarea.
— Îl vei găsi pe regele tău, îi şopti cu gingăşie, lăsându-şi
capul pe pieptul lui; îl vei găsi! Cu sabia ta vei cuceri puterea
pentru el şi răsplata îţi va fi mare. Viteazul biruitor va fi eroul meu!
Ben Hur îşi ridică ochii şi se uită în faţa ei. Nici una din
stelele cerului nu era aşa de strălucitoare ca ochii ei. O strânse la
piept şi-i zise:
— O, egipteanco, dacă este de cucerit vreo coroană, eu te-aş
face pe tine părtaşa ei. Să o pun pe fruntea ta! Să fii regină, cea mai
frumoasă dintre regine! Iar eu, omul cel mai fericit din lume!
— Şi tu o să-mi spui toate şi eu o să-ţi fiu pretutindeni de
ajutor, zise ea sărutându-l cu înfocare.
Ben Hur tresări ca atins de un duş rece:
— Nu-ţi ajunge dacă te iubesc? întrebă el.
— Adevărata iubire cere şi încredere. Dar să nu-ţi faci
gânduri negre. O să mă cunoşti mai bine.
Ea se ridică.
— Eşti crudă, zise el.
Ea plecă. Se opri lângă cămilă şi-i sărută fruntea.
364