cartea a doua

legătura aceasta şi de un tiv mic al talithului, toate erau din pânză
de in, albă şi albastră, cum era în ordinul rabinilor. Sandalele lui
erau simple. Dar în toată înfăţişarea lui, mai interesant îi era capul.
Un cap impresionant, plin de farmec, ce-i fermecase şi pe cei trei
tovarăşi.
Cine se uita la capul acesta putea să vadă gândurile frumoase
ce i se oglindeau pe frunte, dragostea, mila, sentimentul luminos al
grijii de bine. Pe trăsăturile feţei albe, de o fineţe clasică, se agitau
conştiinţa de slăbiciunile omeneşti, cu dorinţa de a le veni în ajutor
prin puterea martiriului inimii lui atotînţelegătoare, prin sfânta
renunţare a tuturor plăcerilor din lume în credinţa ispăşirii prin
suferinţă.
El se apropie de cei trei. Ben Hur, călare pe calul său
minunat, cu suliţa în mână, era o figură ce putea să atragă privirea
unui rege; tot aşa şi frumuseţea egiptencei; dar el nu se uita la ei, ci
de-a dreptul la bătrânul Baltazar.
Se făcu tăcere adâncă. Apoi, Nazarineanul, ridicându-şi
mâna, strigă cu un glas pătrunzător:
— Aţi văzut pe mielul lui Dumnezeu, care a ispăşit păcatele
omenirii?
Mulţimea, care aşteptase pe Mesia, simţi un fior divin, la
sunetul acestor cuvinte. Baltazar era puternic impresionat. El vedea
din nou, aievea, pe Mântuitorul omenirii. Credinţa se redeşteptă
din nou, vie, în sufletul lui. O, dacă toţi, câţi îl aşteptau, ar putea
să-l recunoască, cum îl recunoscuse el!
Nazarineanul îşi repetă chemarea:
— Îl vedeţi pe mielul lui Dumnezeu, care s-a jertfit pentru
păcatele omenirii!
Baltazar căzu în genunchi. Pentru el lucrul era lămurit.
— El este, el este! strigă egipteanul şi, în clipa următoare,
căzu leşinat.
Ben Hur era absorbit de personalitatea străinului. Fascinat de
figura lui pură, serioasă şi blândă, umilă şi sfântă, se întreba: „Cine
este omul acesta? Mesia ori regele?” Nu era nimic din preţiozitatea
unui suveran, dornic de stăpânire, în figura lui. Baltazar avusese
dreptate şi Simonide se înşelase: omul acesta nu venise să
reclădească tronul lui Solomon, n-avea nici înfăţişarea, nici voinţa
368