cartea a doua

fără bucurii şi fără emoţii dulci. Dumnezeul tatălui meu e prea
sever pentru mine! în Daphne nu l-am găsit! Nici în atriumul din
Roma nu se ştie de prezenţa Lui! Eu am o dorinţă, Ben Hur.
— O dorinţă? Cine nu ţi-ar îndeplini-o?
— O să te pun la probă.
— Ei, spune!
— E foarte simplă. Vreau să-ţi fiu de ajutor.
Se apropie de el şi râse.
Ben Hur îi răspunse pornit:
— O tu, egipteancă! era să zic: scumpă egipteancă! Nu eşti
tu din ţara Sfinxului?
— De ce?
— Eşti o enigmă! Nu fi crudă şi lasă-mă să ghicesc cel puţin:
cum o să te înţeleg? Unde am nevoie de ajutor? Şi cum poţi tu sămi
ajuţi?
Ea îşi retrase mâna din mâna lui şi, apropiindu-se de cămilă,
mângâie animalul.
— Tu, cel mai puternic din obârşia celor tari! Şi tu te poticneşti
uneori, când porţi povară prea grea şi treci pe un drum aspru
şi necunoscut! Dar tu nu respingi vorba prietenoasă, nici ajutorul
unei femei. Te iubesc, animal regesc!
Şi aplecându-se peste gâtul cămilei, îi sărută fruntea.
Ben Hur răspunse liniştit:
— Imputarea nu şi-a greşit efectul, egipteanco! Dar rezerva
mea apără viaţa şi fericirea altora şi e de iertat, frumoaso!
— Se poate, răspunse ea repede. Aşa este!
El se apropie de ea şi o întrebă scurt:
— Spune ce ştii?
Iras izbucni într-un râs vesel:
— Ei, de ce vor bărbaţii să nege că noi, femeile, n-avem
ochii mai ageri decât ai lor? Toată ziua am studiat astăzi faţa ta.
Porţi griji mari în sufletul tău. Am ghicit că grija asta e în legătură
cu cele ce ţi-a spus tata; mărturiseşte, fiule Hur! Ea se aplecă spre
el şi-i şopti tainic: „Fiule Hur, tu îl cauţi pe Acela care va fi regele
Iudeei, nu-i aşa?”
Inima lui Ben Hur bătu mai repede.
— Un rege ca Irod, ba chiar şi mai puternic, adăugă ea.
360