cartea a doua

că Israel ar fi fost în stare să susţină lupta cu Roma. El cunoştea
mijloacele acelui puternic inamic. O alianţă generală a popoarelor
ar fi putut să-i ţină piept, dar asta era imposibilă, afară dacă – de
câte ori nu s-a gândit adânc la acest lucru! – afară numai dacă se
ridică dintr-unul din popoarele asuprite un erou care să umple
întreg Pământul cu gloria lui, prin succesele-i războinice. Ce cinste
putea să aducă Iudeei un nou Alexandru! Dar vai! printre rabini
era, ce e drept, bravură, dar nu se putea spera şi disciplină. Apoi,
batjocura lui Messala în grădina lui Irod: „Voi, ce cuceriţi în şase
zile, pierdeţi iar în a şaptea” – nu era oare justificată?
Astfel se întâmplă, că întotdeauna se dădea îndărăt speriat,
de câte ori se apropia de lacuna căscată, ca să sară peste ea; şi atât
de consecvent îi dăduseră greş toate încercările, încât hotărâse să-şi
părăsească planul, sau cel mult să-l lase în voia întâmplării. Eroul
putea fi descoperit la timpul său, sau nu; numai Dumnezeu ştia.
Dacă vom lua în considerare această dispoziţie sufletească a lui
vom putea înţelege impresia pe care povestirea schiţată a lui
Malluch despre Baltazar o făcuse asupra lui. O ascultase cu
sentimentul unei extreme mulţumiri, cu sentimentul că aici era
dezlegarea greutăţii, că mult căutatul erou era găsit în sfârşit, aici.
Şi era un fiu din seminţia Leului Iuda şi rege al Iudeilor. Şi iată,
îndărătul lui sta lumea sub arme!
Un rege presupune un regat. El va fi un războinic, glorios ca
David, un domnitor, înţelept şi strălucit, ca Solomon. Împărăţia va
fi o, putere, de care Roma va trebui să se sfarme. Se va dezlănţui
un război cumplit, cu agonii şi dureri de facere, şi apoi – va urma
pacea, care, bineînţeles, presupunea dominaţia pentru totdeauna a
Iudeilor.
Inima lui Ben Hur bătea mai repede; vedea în închipuirea lui
Ierusalimul Capitală a lumii şi Sionul ca reşedinţă a tronului
stăpânitorului Pământului.
I se părea omului însufleţit un deosebit noroc, că omul care
l-a văzut pe rege, era în cortul spre care îşi îndreptase el paşii.
Acolo îl putea vedea, auzi, putea afla de la el tot ce ştia despre
viitoarea transformare, îndeosebi ce ştia despre timpul când avea să
înceapă. Atunci, expediţia cu Maxentius avea să fie părăsită şi el va
lua, curând măsuri ca să organizeze seminţiile şi să le înarmeze,
232