cartea a doua

— Vrei să zici că s-a întors ca Roman.
— Da.
— Roman! urmă ea, vorbindu-şi pe jumătate sieşi; în toată
lumea acest cuvânt înseamnă: stăpânitor. Cât timp a lipsit?
— Cinci ani.
Ea ridică ochii şi privi în noapte.
— Învăţăturile din For pot fi bune pentru străzile Egiptului
sau ale Babilonului; în Ierusalim, în Ierusalimul nostru, stăpâneşte
sfântul legământ al Domnului.
Se lasă gânditoare pe canapea. Tânărul întrerupse cel dintâi
tăcerea.
— Ceea ce mi-a spus Messala era ofensator destul; dar felul
cum a expus unele lucruri, era curat de nesuferit.
— Cred că te înţeleg. Poeţii, oratorii, senatorii, curtenii
Romei, astăzi aproape nu mai înţeleg nimic afară de ceea ce ei
numesc satiră.
— Eu îmi explic mândria tuturor popoarelor mari, reluă el
fără a lua în seamă observarea mamei sale; dar mândria acestui
popor se prea deosebeşte de a celorlalte popoare; în timpul din
urmă a crescut aşa, încât nu cruţă nici măcar zeii.
— Zeii! zise mama cu voiciune. A fost mai mult de un
roman, care şi-a atribuit onoruri divine,
— Ei bine, Messala a avut întotdeauna o bună parte din
aceste însuşiri neplăcute. Pe când era copil încă, l-am auzit
batjocorind pe străinii pe care nici Irod nu socotea sub demnitatea
lui ca să-i stimeze; Iudeea însă a cruţat-o până acum întotdeauna.
Astăzi, pentru întâia oară, în convorbirea lui cu mine, a atacat
obiceiurile şi credinţa noastră. Eu, după dorinţa ta, am rupt cu totul
relaţiile cu dânsul. Şi acum, scumpă mamă, aş vrea să ştiu cu
siguranţă, dacă romanii au cu adevărat motiv să ne dispreţuiască.
Întrucât eu i-aş fi inferior lui Messala? Facem noi parte dintr-un
popor de o valoare inferioară? Pentru ce oare eu m-aş simţi sclav,
chiar în prezenţa împăratului? Pentru ce eu, dacă mă simt în stare şi
mă hotărăsc aşa, n-aş putea să aspir la onorurile lumii pe toate
terenurile? Pentru ce n-aş pune mâna pe spadă, să caut gloria
militară? Pentru ce n-aş cânta, ca poet, tot ce-mi agită pieptul? Eu
pot să devin meseriaş, păstor, negustor – de ce nu şi artist, ca
80