cartea a doua

acopereau ţărmurile cu sfărâmăturile corăbiilor, ajutau vaselor
mele să ajungă mai curând în port. Şi ceea ce este mai ciudat – eu,
care atârn atât de mult de alţii, n-am avut nicio pagubă de pe urma
unui inferior al meu, – niciodată. Elementele se plecau să mă
servească, şi toţi servitorii mei îmi erau cu adevărat credincioşi.
— E cu adevărat ciudat, observă Ben Hur.
— Aşa mi-am spus şi îmi spun mereu. În sfârşit, stăpâne, am
ajuns la aceeaşi părere cu tine: aici se vede mâna lui Dumnezeu. Şi
ca şi tine m-am întrebat: Care să fie voinţa Lui? Un spirit cugetător
nu face nimic fără un motiv; un spirit ca al lui Dumnezeu nu
orânduieşte nimic fără un scop înţelept. De mulţi ani port în
sufletul meu această întrebare, aşteptând un răspuns. Despre
aceasta eram încredinţat: dacă era mâna lui Dumnezeu aici, atunci,
într-una din zile, la timp şi în felul potrivit, îmi va dezvălui voinţa
Lui, ca s-o văd limpede. Şi cred că a făcut-o.
Ben Hur asculta cu atenţie încordată.
— Sunt acum mai mulţi ani, stăteam cu ai mei, – mama ta,
Estera, strălucea în frumuseţea ei ca zorile peste bătrânul Munte al
Măslinilor, – pe drumul la nord de Ierusalim, în apropierea
mormintelor regilor, când trei oameni, pe cămile mari albe, cum nu
s-au mai văzut în cetatea sfântă, veniră spre noi. Oamenii erau
străini şi veneau din ţări de departe. Cel dintâi se opri şi mă întrebă:
„Unde e nou-născutul rege al Iudeilor?” Ca şi pentru a-mi potoli
mirarea, adăugă: „I-am văzut Steaua în ţările de la Răsărit şi am
venit să ne închinăm Lui”. Cuvintele acestea erau pentru mine o
enigmă, dar am însoţit pe oamenii aceia până la poarta
Damascului; şi tuturor pe care îi întâlneau, chiar şi paznicului de la
poartă, le puneau aceeaşi întrebare. Toţi cei care o auzeau,
rămâneau miraţi ca şi mine. Cu timpul uitai întâmplarea deşi se
vorbise mult despre ea şi se vedea într-însa un semn despre sosirea
lui Mesia. Ah! ce copii suntem noi oamenii, chiar şi cei mai
înţelepţi dintre noi! când Domnul umblă peste pământ, paşii lui
adesea sunt la depărtare de secole unul de altul. L-ai văzut pe
Baltazar?
— Şi am auzit întâmplarea lui chiar de la dânsul.
— O minune, o adevărată minune! exclamă Simonide. Când
mi-a povestit-o, bunul meu stăpân, mi s-a părut că aud răspunsul
277