cartea a doua

cântând în acelaşi timp:
”Slavă lui Dumnezeu în Ceruri şi pe pământ între oameni
pace şi bunăvoire”.
Cântecul de laudă nu răsună numai o dată, ci de mai multe
ori.
Apoi solul ridică ochii, ca la semnul unui stăpân de sus;
aripile i se mişcară şi se întinseră, încet, maiestuos; deasupra erau
albe ca zăpada, în umbră scânteiau în culori ca de sidef. Apoi
îngerul se înălţă, şi în zbor uşor dispăru din vederea păstorilor; cu
el dispăru şi lumina.
Mult timp încă, după ce el dispăruse, mai răsună în
depărtare, încet şi tot mai încet, cântarea: „Slavă lui Dumnezeu în
ceruri, şi pe pământ pace şi bunăvoire”.
Când păstorii îşi reveniră cu totul în fire, se uitară unul la
altul ca deşteptaţi din vis, până ce unul dintre ei zise:
— A fost Gabriel, solul Domnului Dumnezeu către oameni.
Nimeni nu răspunse.
— Hristos, Domnul, s-a născut; n-a zis el aşa?
Un altul, redobândindu-şi glasul, zise:
— Da, aşa a spus.
— Şi n-a mai spus că: în oraşul lui David? Acesta nu e altul
decât Betleemul nostru de colo! Şi-l vom găsi pe copil, înfăşurat în
scutece.
— În iesle...
Cel care vorbise întâi, se uita gânditor la foc. Apoi deodată.
— În Betleem nu este decât un singur loc unde se găsesc
iesle; colo la peştera de lângă hanul vechi. Fraţilor, să mergem
acolo şi să vedem ce s-a întâmplat. Preoţii şi învăţaţii îl aşteaptă de
mult pe Mesia. Acum s-a născut; şi Domnul Dumnezeu ne-a dat un
semn, după care putem să-L recunoaştem. Să mergem şi să ne
închinăm Lui.
— Dar turmele?
— Domnul le va lua în paza Lui. Să ne grăbim!
Se ridicară cu toţii şi părăsiră ocolul. Ocoliră muntele şi prin
oraş se îndreptară spre han. La poartă, paznicul îi opri.
— Ce vreţi voi? îi întrebă.
— Am văzut şi am auzit lucruri de minune în astă-noapte,
45