cartea a doua

— Eu am auzit pe partizanii lui afirmând că el ar fi Mesia,
răspunse Iosif.
În acest moment femeia dădu vălul la o parte, aşa că i se
putea vedea faţa întreagă. Rabinul privi într-acolo şi văzu o faţă de
rară frumuseţe. Din privirea ei înţelese cu câtă atenţie ascultase ea
convorbirea.
Roşi, şi îşi trase iar vălul peste faţă. ,
Politicianul îşi uită subiectul.
— Fiica ta e frumoasă, zise cu vocea coborâtă. t
— Nu e fiica mea, repetă Iosif. ,
Curiozitatea rabinului era aţâţată; Iosif, observând, se grăbi
să explice mai departe: „E fiica lui loachim şi a Anei din Betleem,
despre care desigur vei fi auzit, căci erau mult consideraţi...
— Da, zise rabinul respectuos; ştiu despre dânşii; coborâtori
în linie dreaptă din David. I-am cunoscut bine.
— Ei bine, nu mai trăiesc, – continuă Iosif –, au murit în
Nazaret. Ioachim nu era bogat; a lăsat totuşi o casă şi o grădină
fiicelor sale Marian şi Maria. Aceasta e una din ele; ca să-şi asigure
moştenirea, a trebuit, după prescripţia legii, să se căsătorească cu
ruda ei cea mai apropiată. Acum e soţia mea.
— Şi tu erai?...
— Unchiul ei.
— Da, da! Fiindcă amândoi sunteţi de naştere din Betleem,
romanul te sileşte s-o iei acolo, ca să fie înscrisă în liste.
Rabinul împreună mâinile şi ridică ochii scânteietori la cer.
— Mai trăieşte Dumnezeul lui Israel. A lui e răzbunarea!
Cu vorbele astea se întoarse şi dispăru.
Un străin, ce sta în apropierea lui Iosif şi-i observa consternarea,
zise liniştit:
— Rabbi Samuel e un zelator. Nici chiar Iuda nu e mai
pornit.
Evident că Iosif nu voia să lege vorbă cu acel om, căci se
făcu că nu-l aude, şi-şi făcu de lucru cu măgarul, strângându-i
înainte iarba răvăşită. Apoi se sprijini iar în toiag şi aşteptă.
Peste o oră, Iosif ieşi cu soţia lui pe poartă, şi se îndreptă
apoi la stânga, să ia drumul spre Betleem. Pe drum gloduros, pe
lângă rari măslini sălbatici, ajunseră în Valea Hinnom. Cu delicată
31