cartea a doua

Auzi atunci pe unul zicând: „Acesta a fost!”
Judah ridică ochii și-l văzu pe Messala.
— Cum? acesta e asasinul? Întrebă un legionar vânjos, în
uniforma-i strălucitoare. Dar e de-abia un copil.
— Pe toţi zeii! exclamă Messala în felul lui înflorit de exprimare.
Iată o filosofie nouă! Ce-ar zice Seneca la ideea că un om
trebuie să îmbătrânească, pentru ca să ştie urî de moarte? Acesta e,
şi acolo e mama lui, iar aceea e sora lui! Aveţi aici toată familia.
Iubirea pentru ai săi îl făcu pe Judah să uite disputa pe care o
avusese cu prietenul lui din tinereţe.
— Ajută-le, Messala! Gândeşte-te la copilăria noastră şi
ajută-le! Eu... Judah... te rog.
Messala se făcu că nici nu-l aude.
— Nu mai pot fi aici de niciun ajutor, zise adresându-se
ofiţerului. Jos în stradă e mai mult de lucru. Jos Eros, trăiască
Marte!
Cu vorbele acestea se depărtă.
Judah îl înţelese şi în amărăciunea sufletului său se ruga
Cerului: „În ceasul răzbunării tale, o Doamne, mâna mea să fie
aceea care să-l lovească!”
Cu greu îşi putu face drum până la ofiţer.
— Domnule, exclamă el, femeia aceea e mama mea. Cruţ-o.
Cruţă şi pe soră-mea de acolo! Dumnezeu e drept; va răspunde cu
milostenie la milostenie.
Omul părea mişcat.
— În turn cu femeile! strigă el; dar să nu le faceţi niciun rău.
Îmi sunteţi răspunzători pentru ele.
Apoi se întoarse către cei care îl ţineau pe Judah şi le zise:
— Aduceţi funii şi legaţi-i mâinile, apoi duceţi-l jos în
stradă. Nu va scăpa de pedeapsă.
Mama fu condusă afară. Mica Tirzah era cu totul uluită de
frică, şi-i însoţi fără împotrivire pe soldaţii ce o conduseră. Judah
mai aruncă o privire spre amândouă, apoi îşi ascunse faţa în mâini.
Poate că vărsă şi lacrimi, dar nimeni nu le-a văzut.
Întâmplările zilei acesteia produseseră o schimbare bruscă în
Judah. După cum cititorul va fi observat, el avea un temperament
delicat, feminin, cum se întâlneşte des la bărbaţii a căror viaţă a
98