cartea a doua

vâslaşilor, înaintea lui era o masă de rezonanţă, pe care, cu un
ciocan de lemn bătea tactul pentru vâslaşi. La dreapta avea o
klepsydra sau ceasornic de apă, după care se ordonau schimbările
gărzilor.
Deasupra lui, pe o platformă şi mai înaltă, înconjurată de o
balustradă aurită, era cartierul tribunului, de unde el putea să vadă
peste tot. Aceasta era mobilată cu o canapea, o masă, şi o cathedra,
un fotoliu căptuşit cu spetează înaltă; toate erau mobile de lux,
mulţumită dărniciei imperiale.
Aici sta Arrius comod în marele fotoliu şi se legăna după
mişcările corăbiei. La brâu avea o sabie; haina-i era aruncată peste
tunică, descheiată. Cu privire atentă se uita la oamenii lui, care, la
rândul lor, erau cu ochii la dânsul.
Atenţia tribunului era îndreptată mai ales asupra vâslaşilor.
Erau înşiruiţi ca şi soldaţii în marş, cu destul spaţiu între ei ca să se
mişte liber, după tact.
Vâslaşii erau pe trei rânduri; cei din rândul întâi şi al doilea
şedeau; cei din rândul al treilea stăteau în picioare, căci aveau
lopeţi mai lungi. Vâslirea cerea o mare dibăcie, căci orice mişcare
greşită putea să-l răstoarne la moment pe vâslaş. Munca lor era
automată; a ridica, a lăsa, a împinge lopata era toată munca, ce nu
li se întrerupea decât pentru mâncare sau somn, cu rândul. Viaţa
aceasta de sclavie îi prefăcea pe oamenii aceştia în brute; deveneau
apatici, nepăsători, supuşi; în corpul lor cu musculatura puternică,
spiritul nu mai dăinuia.
Ceas după ceas sta tribunul în jilţul lui şi privea când la
dreapta când la stânga, dar se gândea la orice altceva decât la
mizeria sclavilor de pe băncile de vâslit. Monotonia mişcărilor lor
îl plictisi curând, şi acum examina din ochi pe vâslaşi în parte,
făcându-şi note cu stilul şi gândindu-se că poate, la ocazie, printre
piraţi va găsi vâslaşi şi mai buni.
Galera era aşa zicând mormântul sclavilor, celor destinaţi
vâslitului; ei nu mai aveau nume, ci erau desemnaţi cu numere,
gravate pe locurile lor. Privind tribunul cu băgare de seamă,
atenţia-i rămăsese atrasă de numărul 60. Era în banca din urmă, la
stânga, însă, din lipsă de spaţiu, stătea deasupra primului loc al
băncii dintâi. Tribunul nu era numai un jucător de zaruri, ci şi un
111