cartea a doua

Amrah.
El se ridică şi coborî spre oraş.
Întunericul nopţii învăluia străzile Ierusalimului, când Ben
Hur coborî pe o cărare îngustă dinspre sud. Căsuţele joase, cu
porţile zăvorâte, i se păreau acum sinistre, neprietenoase. Şoptiri de
glasuri de femei şi de copii îi loviră auzul. Singurătatea,
nesiguranţa ţelului ce urmărea îl făceau trist. În starea aceasta
sufletească sosi la lacul numit azi Betesda, în care se oglindeau
stelele cerului. Se mai uită o dată îndărăt, la cetatea Antonia: o
masă de zid întunecat, ce se vedea ca un monstru ameninţător în
bătaia strălucirii de sus.
Dacă mama lui şi Tirzah ar fi acolo, îngropate de vii? Prin ce
mijloace ar putea el oare să le libereze? Cu forţa, nu! O armată
puternică şi n-ar fi izbutit să străbată acele ziduri. El era singur. Cu
stăpânirea şi liniştea unui uriaş, el se uită la colosul monstru şi se
gândi: viclenia se trădează uşor, iar Dumnezeu – cel din urmă
sprijin al deznădăjduitului – vine uneori aşa de încet.
Plin de îndoială şi de grijă, el îşi îndreptă paşii spre apus.
Dincolo de Bezetha era o pădurice. Şi aici el credea să
găsească un adăpost pentru timpul cât va sta în Ierusalim. Dar un
instinct irezistibil îl mână spre casa lui părintească.
Acasă! Niciodată amintirile nu-l atrăseseră cu atâta magie
spre locaşul sfânt. Luna răsărise plină şi, în lumina ei, i se arătau
turnurile înalte şi dealurile Sionului, valea adâncă, plină de umbre
misterioase – parcă tot atâtea cetăţi măreţe, tot atâtea poveşti
mişcătoare de suflet.
În sfârşit, sosi la casa părintească.
Cine ar putea să înţeleagă simţirea ce-l cuprinse pe Ben Hur?
Negreşit, toţi aceia care, în copilăria lor, au avut un cămin fericit, –
fie cât de mult să fi trecut de atunci –, îşi vor aduce aminte, cu
adâncă duioşie, de acel rai pierdut, unde au răsunat râsetele lor
vesele, şi sufletul lor se va lega cu mai multă tărie de aceste locuri,
decât de toate triumfurile vieţii lor de mai târziu.
Ben Hur se opri în faţa porţii dinspre nord. Se putea vedea
bine sigiliul de ceară, pus la încuietoare, şi o tablă mare, atârnată
mai sus, cu următoarea inscripţie:
„Proprietatea împăratului”.
333