cartea a doua

ce luase drept iubire pentru Oraetes, era numai orbire în faţa
strălucirii puterii sale. O! de-ar fi durat mereu înainte orbirea asta!
Veselia-i o părăsi; adesea plângea îndelung şi servitoarele ei abia-şi
mai aduceau aminte de când nu râsese; trandafirii din obraji îi
păliră. Încet, dar vădit se ofilea. Unii ziceau că e urmărită de Erinii
(Furii) din cauza cruzimii sale faţă de unul ce-o iubea; alţii erau de
părere că a fost vrăjită de un zeu ce-l invidia pe Oraetes. Dar
oricare ar fi fost cauza ofilirii sale, sentinţele vracilor nu puteau să
o reînvioreze şi toate ordonanţele medicilor rămâneau fără efect.
Ne-ne-hofra mergea evident spre moarte.
Oraetes alese pentru ea sus, în mausoleele reginelor, o criptă,
şi chemă la Memfis pe maeştrii sculpturii şi ai picturii, să
împodobească cripta cu cele mai artistice desene, cum nu se văd
nici în marile galerii ale mormintelor regilor.
— O, regina mea, frumoasă ca însăşi Hathor! – zicea regele,
ai cărui o sută şi treisprezece ani nu-i micşorau văpaia dragostei –
te rog, spune-mi suferinţa de care te ofileşti atât de vădit înaintea
ochilor mei.
— N-ai să mă mai iubeşti dacă-ţi voi spune, răspunse ea cu
indoială şi temere.
— Să nu te mai iubesc eu pe tine! Te-aş iubi cu atât mai
mult. Jur pe spiritele din Amenti (grecescul Hades), pe ochii lui
Osiris! Jur! vorbeşte! exclamă el, pătimaş ca un înamorat,
poruncitor ca un rege.
— Ascultă deci, răspunse ea. Într-o peşteră de lângă Essuan
trăieşte un pustnic, cel mai vechi şi mai sfânt din clasa lui. Numele
lui e Menopha. El a fost învăţătorul şi protectorul meu. Trimite
după dânsul, Oraetes; el o să-ţi spună ceea ce vrei să ştii; îţi va şi
ajuta să găseşti leacul suferinţei mele.
Oraetes se ridică, cu inima uşurată. Plecă cu o sută de ani
mai tânăr în curajul vieţii, de cum venise.
5.
— Vorbeşte! îi zise Oraetes lui Menopha în palatul din
Memfis.
Şi Menopha răspunse: „Puternice rege, dacă ai fi tânăr nu
ţi-aş răspunde, căci ţin încă la viaţa mea; aşa însă îţi spun: regina
256