cartea a doua

Hur numără carele pe când defilau; erau cu totul nouă.
— Doresc oamenilor noroc – zise el cu bunăvoinţă. Credeam
că aici în Orient se vor mulţumi cu doi cai, dar au ambiţie şi
aleargă cu carul regesc cu patru cai. Să vedem ce ispravă vor face.
Opt din carele cu câte patru cai trecură, unele la pas, altele în
trap, toate minunat conduse. Apoi veni al nouălea în galop. Ben
Hur nu-şi putu opri o exclamare de mirare.
— Eu am văzut grajdurile imperiale, Malluch, dar pe binecuvântata
amintire a părintelui nostm Avraam, astfel de cai n-am
văzut încă.
Ultimul car uruia tocmai înainte, când se produse o zăpăceală;
dintre spectatori, cineva scoase un strigăt mare. Ben Hur se
întoarse şi văzu pe unul din locurile de sus un bătrân cu barba albă
lungă, care, ridicat de jumătate, sta cu pumnii strânşi, tremurând,
cu ochii scânteind sălbatic. Unii dintre spectatorii mai apropiaţi de
dânsul începură să râdă.
— Ar trebui să aveţi respect măcar pentru barba lui. Cine e?
întrebă Ben Hur.
— E un om puternic din pustiu, de undeva de după Moab,
are turme întregi de cămile; caii lui, se zice că descind din cursierii
primului Faraon. Şeic Ilderim e titlul şi numele lui – răspunse
Malluch.
În timpul acesta conducătorul încerca zadarnic să-şi
liniştească caii. Fiecare încercare neizbutită îl irită tot mai mult pe
şeic.
— Abaddon, pune mâna! strigă patriarhul cu voce tare.
Alergaţi, zburaţi! Auziţi, copii?
Această întrebare se adresa însoţitorilor săi, care evident erau
din tribul lui.
— Auziţi? Sunt copii ai pustiului şi ei ca şi voi. Puneţi mâna,
repede!
Caii erau tot mai furioşi şi zvârleau cu putere.
— Blestemat roman! strigă şeicul şi strânse pumnii spre
conducător. Nu mi-a jurat că ştie să-i conducă? – mi-a jurat pe toţi
idolii lui latini? Nu, lăsaţi-mă, îndărăt zic! Repede ca vulturul în
zbor şi ascultători ca mieii, aşa mi-a jurat că are să-i conducă. Să
fie blestemat, şi blestemată mama mincinoşilor! Îl vedeţi, nepre-
171