cartea a doua

236
CARTEA A CINCEA
CAPITOLUL I
În dimineaţa după bacchanaliile din sala palatului, divanul
era plin cu tineri patricieni. Putea să vină Maxentius şi tot oraşul să
iasă întru întâmpinare, puteau legiunile să coboare în uniforma de
gală de pe Muntele Sulpiu, – putea să se desfăşoare serbarea, de la
Nymphaeum până la Omphalos –, ei aveau să continue să doarmă,
ruşinos, pe divan, aşa cum căzuseră sau îi grămădiseră servitorii
indiferenţi.
Nu însă toţi, care luaseră parte la orgie, se aflau în starea
aceasta ruşinoasă. Când zorile pătrunseră prin ferestrele din tavan,
Messala se ridică, îşi luă de pe cap cununa, ca semn că banchetul
se terminase. Apoi se înfăşură în manta, mai aruncă o privire
asupra scenei şi, fără o vorbă, se duse la locuinţa lui. Cicero n-ar fi
părăsit cu mai multă seriozitate şi demnitate o conferinţă
senatorială prelungită în noapte.
După trei ore, veniră doi curieri la locuinţa lui, şi luară în
primire câte un pacheţel sigilat, cu câte o copie conformă a unei
scrisori către procuratorul Valerius Gratus, care se găsea încă în
Caesarea. Se poate închipui ce important era, ca aceste acte să fie
expediate pe căile cele mai repezi şi mai sigure. Unul din curieri
avea să meargă pe uscat, – celălalt pe mare; amândoi cu graba cea
mai mare.
Va fi de interes pentru cititor să cunoască textul actelor astfel
expediate; îl redăm aici:
Antiohia, XII Cal. Iulius.
Messala către Gratus.
„Midas al meu, să nu te supere această poreclă. Ştii că