cartea a doua

spre târg. Dar acolo întâlni un om, care îi povesti tot ce văzuse în
noaptea aceea în cetatea Antonia. Era unul din oamenii care
luminaseră cu făcliile celula în care se făcuse lugubra descoperire a
celor două femei leproase, îngropate acolo de vii. Omul ştia şi
numele lor: erau văduva şi fiica lui Hur!
Ne putem închipui cu ce sentimente de groază, dar şi de
bucurie, Amrah îi asculta povestirea! Se întoarse acasă şi i se păru
ziua un veac, până ce să înnopteze şi să-i spună lui Judah al ei, ce
bucurie îl aştepta! Găsise pe mama şi pe sora lui! Râdea şi plângea,
în acelaşi timp. Cum o să se ducă el să le caute, să le dea ajutor şi
mângâiere! Dar deodată rămase încremenită! Ele erau leproase!
Leproase! Vai, cum o să sufere el la această veste! Cum o să se
ducă să le caute în peşteră, grozavul locaş al morţii! Şi cum, nebun
de disperare, o să le ia în braţe, o să se molipsească şi el de boala
îngrozitoare! Îşi frângea mâinile, întrebându-se ce să facă?
Trebuia să le găsească ea singură. Ştia obiceiul leproşilor că
li se da voie să vină în fiecare zi să-şi la apă de la fântâna Eu-
Regel. Săracii, ca şi bogaţii, trebuiau să se servească singuri de
ulcioarele lor. Desigur c-aveau să vină şi stăpâna ei cu Tirzah.
Se duse deci a doua zi iarăşi în zori de ziuă la fântână şi
aşezându-se pe aceeaşi piatră, aşteptă.
Ben Hur îi spusese că avea să-l caute şi pe Malluch, şi să-l
însărcineze cu găsirea scumpelor lui mamă şi soră. Abia putuse
să-şi stăpânească dorul şi nerăbdarea.
Ne putem închipui cât ar fi vrut Amrah să-i dea de ştire
despre descoperirea ei, dar se reţinu.
Şedea tăcută, în aşteptare. Când deodată zări un grup de
oameni apropiindu-se. Erau ca nişte stafii, abia mişcându-se.
Leproşii! Amrah spera să fie şi stăpânele ei printre ei. Dar ele nu
erau!
Mult mai târziu, Amrah văzu, lângă o altă gură a peşterii,
şezând pe o piatră mare, două umbre de femei. Această gură de
peşteră da într-un gang subteran, despre care, negreşit, nimeni nu
s-ar fi gândit că putea să servească de locuinţă omenească, căci nici
pentru câini n-ar fi fost bună, atât era de umedă şi de lipsită de
razele soarelui!
Buna egipteancă privi cu atenţie pe cele două femei, care
339