cartea a doua

închinat; iar Ilderim spune că în decembrie trecut s-au împlinit
douăzeci şi şapte de ani, de când Baltazar şi însoţitorii săi au venit
la cortul lui, să caute adăpost împotriva lui Irod. De aceea apariţia
regelui nu poate să mai întârzie. Poate să vină la noapte, poate
mâine. Sfinţi părinţi ai Israelului, câtă fericire la gândul acesta!
Pare că şi aud pârâitul şi trosnetele după care are să vină reînnoirea
lumii. Da, spre bucuria de nedescris a omenirii, pământul se
deschide ca să înghită Roma; popoarele ridică fruntea, jubilează şi
cântă: „Roma nu mai este, dar noi suntem!”
Râse încet în sinea lui:
— Estero, ai mai auzit aşa ceva? Eu simt în mine văpaia
pătimaşă a unui cântăreţ, focul şi inspirarea lui Miriam şi a lui
David. În gândurile mele, care ar trebui să se învârtească numai în
jurul cifrelor seci şi al afacerilor, zbârnâie zgomot de ţimbale, de
harfe şi voci chinuitoare în jurul unui tron nou. Nu vreau să dau
curs mai liber gândurilor mele; dar, scumpă copilă, când va veni
regele, El va avea nevoie de bani şi de oameni; născut dintr-o
mamă pământeană, va apărea şi El ca om şi-I vor trebui mijloacele
omeneşti. Banii trebuie să-i procure cineva, oamenii vor avea
nevoie de un conducător. Nu vezi tu aici o a treia cale, pentru noi
doi, pentru tânărul acela, pentru stăpânul nostru şi pentru mine –
calea pe care trebuie să mergem? Ne va aduce pe amândoi la glorie
şi la răzbunare, şi...
Se opri, sărutându-şi fata: „Şi pentru fericirea fiicei mamei
tale”.
Ea tot mai tăcea. Atunci el îşi aduse aminte de diversitatea
firilor omeneşti şi de legea după care nu toţi oamenii simt bucurie
pentru aceleaşi lucruri sau se tem de aceleaşi obiecte; îşi aduse
aminte că fiica lui nu era decât o copilă.
— La ce te gândeşti, Estera? o întrebă în felul lui obişnuit,
prietenos. Dacă gândurile tale au forma unei dorinţe, exprim-o,
mica mea, câtă vreme îmi rămâne încă puterea s-o împlinesc. Căci
puterea e, cum ştii, sperioasă şi stă mereu gata cu aripile spre zbor.
Ea răspunse, cu naivitate aproape copilărească:
— Trimite după el, tată! Trimite chiar azi după el şi nu-l lăsa
la alergări!
— A! exclamă el prelung; şi iar îi căzură privirile peste râu,
197