cartea a doua

Aceste simple cuvinte, rostite cu atâta linişte maiestuoasă,
poate i-ar fi făcut pe agresori să se retragă, dacă n-ar fi fost între ei
Iuda.
— Salvă ţie, Învăţătorule!
Cu aceste cuvinte, trădătorul sărută pe Iisus.
— Iuda, – răspunse Nazarineanul blând – cu sărutarea ta l-ai
trădat pe Fiul Omului!
Nimeni nu-i răspunse, şi Iisus vorbi din nou mulţimii:
— Pe cine căutaţi voi?
— Pe Iisus din Nazaret!
— V-am spus că eu sunt Acela! Deci, dacă voi mă căutaţi pe
Mine, luaţi-Mă!
La aceste cuvinte, rabinii se apropiară de El. Discipolii săriră
să-L apere, văzând că au să-L piardă. Unul rupse urechea
soldatului care voia să-L lege pe învăţător. Dar ceilalţi îl depărtară
şi-I legară cu o funie mâinile sfinte.
Şi Ben Hur nu se mişcă!
Nazarineanul vorbi mulţimii înfuriate, potolind pe discipoli.
— Lăsaţi vrajba! încetaţi lupta! zise El, şi vindecă urechea
soldatului rănit, numai cu atingerea mâinilor legate.
Uimirea fu generală: cum a putut face minunea?
Desigur că n-o să se lase să fie arestat! Aşa se gândi şi Ben
Hur.
— Puneţi-vă săbiile în teacă, zise el discipolilor. S-ar putea
să nu beau paharul amar, pe care mi-l întinde Tatăl Meu?
Iar către călăii Lui vorbi astfel:
— Aţi venit să mă prindeţi, cu arme, ca pe un tâlhar! Zilnic
am fost cu voi, în Templu. De ce nu m-aţi prins acolo? Se vede că
puterea voastră e întunericul!
Iuda prinse curaj şi veni aproape de Iisus. Şi când Ben Hur se
uită împrejur, nu mai văzu pe niciunul din discipoli. Dispăruseră cu
toţii!
Mulţimea începu să-L batjocorească: Îl scuipară, Îl pălmuiră,
loviră cu pumnii, cu picioarele în corpul Lui subţire. Ben Hur văzu
cu groază această barbarie. O grozăvie mai cumplită, nu-şi putuse
închipui! Dar El, de ce nu se apăra? Cu o suflare, i-ar fi putut
doborî pe toţi! Ce fel de pahar era acela pe care tatăl său i-l
404