cartea a doua

— Nu aşa, tată! Nu zic să-i vorbeşti de mine. Numai de el,
de rătăcirea lui. Nu te îngriji de mine! Dacă am îndrăznit să-l
iubesc, voi şti să şi sufăr urmările slăbiciunii mele. Lasă, nu-ţi face
gânduri negre! Să-i citim scrisoarea.
— Citeşte-o!
Ea începu îndată, punând capăt convorbirilor penibile.
„Nisan, 8 martie.
În drum de la Galileea spre Ierusalim.
Nazarineanul e tocmai în călătorie spre Ierusalim. Eu îl
însoţesc, fără ca El să ştie, cu o legiune întreagă din oamenii mei.
O altă legiune urmează după noi. Sărbătorile Paştilor vor fi
prăznuite de o mulţime enormă, în oraşul nostru. El mi-a spus,
înainte de plecare: „Vezi, ne ducem la Ierusalim şi acolo se vor
împlini toate cele ce au fost scrise de profeţii noştri! Aşteptarea se
va împlini, în grabă.
Pace ţie, Simonide.
Ben Hur”.
Estera dădu scrisoarea în mâna tatălui ei şi un simţământ de
mâhnire îi umplu pieptul. Nici un cuvânt pentru ea! Nici o salutare
măcar! Întâia oară în viaţă, ea simţi durerea geloziei.
— Nisan în opt martie, zise Simonide. Şi ce zi avem
astăzi?...
— Nouă, tată, răspunse ea.
— Atunci, mâine, vor fi în Betania.
— Şi seara vor fi aici, în Ierusalim, adăugă Estera, uitând în
minutul acela supărarea ei.
— Se poate, e posibil! Mâine vom avea sărbătoarea pâinii, şi
poate că şi el, şi Nazarineanul, vor vrea să ia parte la serbare. Şi o
să-l revedem, Estera, amândoi.
Servitorul veni cu apa şi cu vinul. Estera servi pe tatăl ei.
Apoi apăru şi Iras pe acoperiş.
Niciodată Esterei nu i se păruse egipteanca aşa de frumoasă!
Purta o rochie subţire de voal, părul negru îi cădea în bucle, gâtul şi
braţele îi erau pline de bijuterii scumpe, pe care femeile poporului
său le iubeau aşa de mult. Faţa-i era strălucitoare de veselie. Estera
373