cartea a doua

Ea îl sărută pe obraz şi zise. „Primeşte-mă îndărăt, bunule
rege, căci sunt vindecată.”
Oraetes râse tare, cu cei o sută paisprezece ani câţi număra.
— Vasăzică e adevărat ceea ce a spus Menopha: ha ha ha! e
adevărat: leacul iubirii e iubirea.
— Aşa este, răspunse ea.
Deodată îşi schimbă atitudinea şi privirea-i era îngrozitoare.
— Eu n-am găsit acest lucru aşa, zise el.
Ea tresări speriată.
— Mizerabilo! urmă el. Vina ta împotriva omului Oraetes să
fie iertată; dar vina împotriva regelui Oraetes trebuie ispăşită.
Ea se aruncă suspinând la picioarele lui.
— Taci! îi strigă el. Eşti moartă!
Bătu din palme şi un convoi grozav de oameni intră –
convoiul îmbălsămătorilor, dintre care fiecare purta câte o unealtă
sau material al înfiorătorului lor meşteşug.
Regele arătă spre Ne-ne-hofra.
— E moartă, zise; să vă faceţi meseria bine.
7.
Ne-ne-hofra cea frumoasă fu dusă, peste şaptezeci şi două de
zile, în cripta ce fusese aleasă cu un an înainte pentru ea, şi
îngropată lângă predecesoarele sale; dar niciun convoi funebru nu
s-a mişcat în cinstea ei peste lacul cel sfânt.
Când povestirea fu terminată, Ben Hur sta la picioarele
egiptencei; mâna-i se lăsă peste mâinile ei, care ţineau cârma.
— Manopha n-avea dreptate, zise el.
— În ce privinţă?
— Iubirea se hrăneşte prin iubire.
— Vasăzică nu e leac prin iubire.
— Ba da; leacul l-a găsit Oraetes.
— Care?
— Moartea.
— Tu eşti un bun ascultător, fiu al lui Arrius.
Cu astfel de povestiri şi convorbiri trecură ceasurile. Când se
urcară pe ţărm, ea zise:
258