cartea a doua

altfel nici cerul deasupra oraşului sfânt.
Merse mai departe; din păduricea de-a dreapta lui, îi adia un
val de parfum de trandafiri şi plante aromatice aprinse. Se opri, ca
şi mulţi alţii, şi se uită în direcţia de unde venea adierea aceasta.
— E o grădină acolo? îl întrebă pe un om de lângă el.
— Cred mai degrabă că e un serviciu divin, poate în cinstea
Dianei, sau a lui Pan, sau a vreunei alte zeităţi a pădurilor.
Răspunsul îi fu dat în limba lui maternă. Ben Hur se uită
mirat.
— Eşti evreu? îl întrebă.
— M-am născut la o aruncătură de piatră din piaţa Ierusalimului
– răspunse omul, cu un zâmbet politicos.
Ben Hur voi să mai vorbească, dar mulţimea, îl împinse de
cealaltă parte a drumului, spre dumbravă, astfel că fu despărţit de
străin. Înfăţişarea aceluia, veşmântul tradiţional şi bastonul, o stofă
neagră pe cap, legată cu un şnur roşu, figura expresiv iudee, îi
rămase în minte tânărului.
Întâlnirea fu într-un loc unde o potecă se ramifica în
pădurice. Ben Hur se folosi de ocazie ca să scape de larma
pelerinilor.
Ajunse mai întâi într-un desiş care văzut din drum apărea ca
tufiş natural, nepătruns, potrivit cuiburilor de păsări sălbatice.
După câţiva paşi însă putu să recunoască şi aici mâna maestrului.
Tufişurile erau în floare sau purtau fructe; sub crengile plecate, se
înălţau florile cele mai minunate; peste ele iasomia îşi întindea
ramurile delicate. Tufişuri de liliac şi de trandafiri, crini şi lalele,
leandri şi tufişuri de fragi, care toate îi aminteau văile înflorite ale
cetăţii lui David, umpleau aerul de miresme. Un pârâiaş, ca să nu le
lipsească naiadelor nimic, şerpuia în murmur uşor peste pajişte.
Mergând înainte, auzi la dreapta şi la stânga din desiş
guruitul pommbeilor şi turturelelor; ciocârlii îl aşteptau și-l lăsau să
se apropie; o privighetoare rămase neînfricoşată la locul ei, deşi
trecu pe alături de ea. O prepeliţă îşi purta puii înainte. Cum se opri
s-o lase să treacă, se ivi o figură dintr-un tufiş cu aromă de miere.
Ben Hur făcu un pas îndărăt. Îi era oare dat cu adevărat să vadă un
satir acasă la el? Apariţia se uita la el şi ţinea în dinţi un cosor
încovoiat. Ben Hur zâmbi de temerea lui, şi iată problema era
165