cartea a doua

— Pe toţi zeii! îşi zicea; ce om pentru arenă, dac-ar fi educat.
Ce alergător! Ce braţe pentru sabie sau pentru luptă! Stai! strigă
deodată.
Ben Hur se opri, pe când tribunul se apropia.
— Ce ai face tu, dacă ai fi liber?
— Nobilul Arrius îşi bate joc de mine... zise Judah cu buzele
tremurânde.
— Pe zei, spun că nu!
— Atunci, voi răspunde bucuros. Prima mea grijă ar fi
îndeplinirea datoriei. Altceva n-aş putea; n-aş putea să mă odihnesc
până ce n-aş reda patriei lor pe mama mea şi pe Tirzah. Fiecare zi
şi fiece oră le-aş consacra fericirii lor. Le-aş servi, cu atâta
credinţă, cum n-a mai servit încă alt sclav. Ele au pierdut mult, dar
Dumnezeul părinţilor mei! Eu aş câştiga mai mult pentru ele.
Romanul nu se aştepta la un astfel de răspuns, care îl scoase
momentan din şirul gândurilor sale.
— Eu mă adresam ambiţiei tale, urmă apoi. Dacă mama şi
sora ta ar fi murit sau dacă nu le-ai putea găsi, ce ai face atunci?
Ben Hur păli. Privea pe mare. Se vedea că luptă cu sentimente
puternice; când se putu stăpâni, se întoarse spre tribun:
— Ce profesie mi-aş alege?
— Da.
— Am să-ţi răspund sincer, tribune. Tocmai în noaptea
dinaintea acelei îngrozitoare zile de care ţi-am vorbit, am primit
permisiunea de-a fi soldat. Am tot acea intenţie; şi fiindcă în toată
lumea nu e decât o singură şcoală a războiului, vreau s-o fac pe
aceea.
— Palaestra? întrebă Arrius.
— Nu; o tabără romană.
— Dar ar trebui mai întâi să te deprinzi cu armele.
Un stăpân nu trebuie niciodată să-i dea sfaturi sclavului său.
Arrius observă inadvertenţa; în momentul următor în atitudinea şi
vocea lui era oarecare răceală.
— Du-te acum – îi zise – şi să nu te întemeiezi pe ceea ce s-a
vorbit între noi. Poate că numai glumesc. Sau, se uită gânditor la o
parte, dacă îţi pui speranţa în aşa ceva, alege între renumele unui
gladiator şi serviciul unui soldat. Favoarea împăratului poate să-ţi
118