cartea a doua

Sfânta Sfintelor din primul templu, ca să împrăştie tămâie, şi ieşise
de acolo cu lepră; în vremea însă, despre care spunea povestirea
noastră, Pompeiu a intrat în templul lui Irod, şi anume în Sfânta
Sfintelor, dar a găsit-o pustie, fără vreun semn al lui Dumnezeu
acolo, şi a ieşit neatins.
CAPITOLUL VIII
Să ne întoarcem în curtea unde era o parte a târgului de la
Poarta Ioppe. Era ora a treia a zilei; mulţi au şi părăsit târgul, totuşi
învălmăşeala era mare.
Printre cei nou-sosiţi, e vrednic de atenţie un grup, alături de
zidul de la sud: e un bărbat, o femeie, cu asinul lor. Bărbatul sta
lângă capul animalului; ţinea frâul în mână şi se răzima pe un
toiag, îmbrăcămintea Iui n-avea nimic deosebit; era ca şi a
celorlalţi evrei din jurul lui, atâta numai că părea nouă. Mantaua de
peste haină, care-i ajungea până la călcâie, era probabil cea pe care
obişnuia s-o îmbrace, în zi de sabat, la sinagogă. După faţă, părea
om de vreo cincizeci de ani; fire argintii presărau barba-i neagră.
Privirile curioase, ce arunca în jurul Iui, dovedeau că era străin aici.
Asinul rumega liniştit. În atitudinea lui somnoroasă, nu se
lăsa tulburat de larma din jurul lui, şi părea a nu-i păsa nici de
femeia ce sta, într-o şa căptuşită, în spinarea lui. Femeia era
îmbrăcată într-o haină de lână neagră ce îi acoperea tot corpul, iar
peste cap şi gât avea un văl alb. Din când în când ridica vălul, ca să
vadă ce se petrecea împrejur, dar numai atât ca să nu i se vadă şi
faţa ei.
În sfârşit, unul se apropie şi-l întrebă pe bărbat:
— Tu eşti Iosif din Nazaret?
— Aşa-mi zice, răspunse Iosif. Dar tu?... O, adăugă recunos-
cându-l, pace ţie, prietenul meu, rabbi Samuel.
— Asemenea îţi doresc.
Rabinul se opri, se uită la femeie şi mai zise apoi:
— Pace ţie, şi casei tale şi tuturor ai tăi!
La vorbele din urmă, duse o mână la piept şi se înclină spre
femeie. Aceasta ridicase vălul ceva mai mult, aşa încât i se vedea
29