cartea a doua

Din ziua groaznică a dispariţiei, nimeni nu mai intrase pe
poarta aceasta. Să bată, ca altădată? Era în zadar, o ştia prea bine.
Şi totuşi bătu. Poate că Amrah, să fie tot aici, şi să se uite pe vreo
fereastră. Ridică o piatră, urcă scările largi şi lovi de trei ori în
poartă. Apoi ascultă. Tăcerea adâncă parcă râdea de el. Coborî iar
în stradă şi se uită la ferestrele întunecate. Niciun semn de viaţă!
Turnul se ridica, ascuţit, deasupra acoperişului, – dar nici acolo nu
văzu vreo mişcare. Din partea de nord, trecu apoi la aceea dinspre
răsărit, dar şi aici aceeaşi linişte de moarte. Începu să deznădăjduiască,
dar inima-i bătea cu o tremurare de dor şi nu-l lăsa să
plece.
Apoi, el se strecură încet spre partea de sud. Şi aici poarta era
încuiată, iar deasupra ei era aceeaşi tablă, cu aceeaşi inscripţie. Plin
de furie şi deznădejde, Ben Hur rupse tabla şi o aruncă în şanţul
din stradă. Apoi căzu în genunchi pe treptele casei lui şi se rugă să
vină regele cel nou şi să facă dreptate!
Apoi, după ce i se mai potoli tremurarea, oboseala, după o
călătorie lungă în fierbinţeala zilei de vară, îl cuprinse; îşi puse
capul pe scara de piatră şi, în răcoarea nopţii, adormi adânc.
În acelaşi timp, două femei se apropiară de palatul Ben Hur.
Cu paşi osteniţi, şovăitori, ele înconjurară clădirea, uitându-se cu
teamă împrejur, ca să nu le vadă cineva. Apoi ele se opriră într-un
colţ mai întunecos, iar una din ele oftă:
— E casa noastră, Tirzah!
Tirzah prinse mâna mamei, o strânse la piept şi plânse cu
hohot.
— Taci, Tirzah, şi vino să plecăm mai departe! – şi vocea
mamei tremura de emoţie – căci îndată ce se va face ziuă, vom fi
date afară din oraş, şi atunci – nu va mai fi reîntoarcere!
Dar Tirzah căzu ostenită pe scară.
— Da, mamă, să ne odihnim puţin. Credeam că am venit
acasă! Am uitat că suntem leproase şi că nu mai avem casă, că
acum aparţinem celor morţi.
Mama o îmbrăţişă cu duioşie; apoi îi şopti din nou:
— Să plecăm, copila mea.
Într-adevăr, dacă le-ar fi văzut cineva, le-ar fi luat la goană:
aşa era de oribilă înfăţişarea lor!
334