cartea a doua

ătăceşti. Strada cea mai apropiată la stânga duce spre sud drept la
Muntele Sulpius, pe culmea căruia e un altar al lui Jupiter şi un
amfiteatru; mergi în direcţia asta până la a treia încmcişare, care se
cheamă columnele lui Irod. Apoi te întorci la dreapta până la
porţile de bronz ale lui Epiphanes. De-acolo începe drumul la
Daphne. Zeii să te aibă în paza lor.
După oarecare îndrumări privitoare la bagajul lui, Ben Hur
porni.
Columnele lui Irod le găsi curând. De acolo, printr-o alee de
coloane de marmură, populată cu o mulţime pestriţă de oameni de
toate neamurile negustoreşti, ajunse la porţile de bronz.
Era pe la ora a patra din zi, când ieşi pe poartă şi se găsi într-
un convoi de oameni ce părea nesfârşit, şi înainta şi el spre celebra
dumbravă. Drumul avea alei despărţite, pentru pietoni, călăreţi şi
trăsuri, şi acestea iarăşi erau împărţite în două, pentru cei ce
mergeau sau se întorceau. Linia de despărţire o marca o balustradă
joasă; aceasta era întreruptă ici-colo cu socluri masive de marmură,
pe care adesea se ridicau statui. La dreapta şi la stânga drumului se
întindea o pajişte bine îngrijită, plantată ici-colo cu grupuri de
stejari şi de smochini; printre ele erau mici vile împresurate cu viţă.
Aleile pietonilor erau pavate cu plăci de piatră roşie, cele pentru
călăreţi şi trăsuri presărate cu nisip alb presat, în aşa fel că nu se
auzea nici zgomotul copitelor nici al roţilor. Numărul şi varietatea
fântânilor ţâşnitoare erau de mirare; toate erau daruri ale regilor ce
veniseră pe-aici şi denumite după numele lor. Astfel se întindea
drumul minunat spre vestul oraşului, mai multe mile, până la
intrarea în dumbravă.
Cu dispoziţia-i apăsătoare, Ben Hur abia observă cu câtă artă
şi risipă era construită calea. Tot atât de puţină atenţie da mulţimii
ce-l împresura. Îl lăsară indiferent şi fastul convoiului şi imaginile
multicolore ce i se ofereau ochilor. Era prea mult preocupat de el
însuşi. Provinciile însă, desigur, nu puteau să ofere ceva nou pentru
un roman care cunoştea oraşul, centru al lumii, cu splendorile lui.
Căută deci a-şi face drum mai curând printre grupurile care i se
părea că înaintează prea încet. Când ajunse la Herakleia, o mică
localitate între oraş şi dumbravă, se simţi obosit şi dori să caute o
distracţie. Atenţia-i fu atrasă de o pereche de capre, condusă de o
160