cartea a doua

lui, şi trebuia să se îmbarce cu noi, dar la Ravenna i-am pierdut
urma. Totuşi a venit întreg şi sănătos aici. Am auzit despre el azi
de dimineaţă. Dar, pe Apollo! în loc ca să vină la palat sau să se
ducă în cetăţuie, şi-a lăsat bagajul la han şi a dispărut iar.
La începutul istorisirii, Messala ascultă cu indiferenţă; mai
pe urmă deveni mai atent; la sfârşit luă mâna de pe paharul cu
zaruri şi exclamă:
— Hei, Caius, m-auzi?
Un tânăr de-alăturea lui, Myrtilus, răspunse, bucuros de
această atenţie:
— Dacă nu te-aş auzi, n-aş fi prietenul tău, Messala.
— Ţi-aduci aminte de omul care te-a răsturnat azi?
— Pe pletele lui Bacchus? N-am oare un umăr turtit, care sămi
ajute memoria?
— Ei bine, mulţumesc zeiţelor norocului – l-am găsit pe
inamicul tău. Ascultă!
Messala se întoarse acum spre Drusus.
— Spune-ne mai multe despre el – acela care e şi roman şi
evreu – pe Phoebus! o ciudată împerechere. Ce veşminte poartă el
de obicei, Drusus?
— De iudeu.
— Auzi, Caius? zise Messala; omul e tânăr, una; are
înfăţişarea romană, două; poartă îmbrăcămintea de iudeu – trei. În
şcolile de luptă are noroc, câştigă, răstoarnă un cal sau un car. Ei,
Drusus, ajută-i mai departe prietenului meu. Acest Arrius, fără
îndoială, e tare în vorbă – astfel n-ar putea să se preschimbe, astăzi
într-un evreu şi mâine într-un roman; dar limba bogată a Atenei, o
vorbeşte tot atât de bine?
— Cu o puritate, Messala, încât ar putea să concureze la
jocurile istorice.
— Auzi, Caius? zise Messala. Omul e în stare să salute o
damă pe greceşte – şi, după socoteala mea, erau cinci. Ce zici?
— L-ai găsit, Messala, răspunse Caius; sau nu mai sunt eu
însumi.
— Scuză, Drusus, scuzaţi toţi că vorbesc aşa în cilimituri –
zise Messala politicos. Pe toţi zeii, n-aş vrea să abuzez de prietenia
ta până unde s-ar rupe, dar acum iată... Puse iar mâna pe paharul cu
205