cartea a doua

— Al lui Mesia, răspunse el.
— E adevărat că vine astăzi în oraş?
— Acum este în Betfaghia.
— Şi pe care drum vine?
— Pe acesta!
Văduva îşi ridică mâinile spre cer.
— Cine crezi tu că este El?
— Fiul lui Dumnezeu, răspunse ea.
— Atunci, rămâi aici! Lume multă vine cu El. Dar stai acolo,
lângă stâncă, sub copacul acela. Când trece, tu să-L chemi. Nu-ţi
fie frică! Strigătul tău e din credinţă; El te va asculta. Eu mă duc
înainte să pregătesc poporul din oraş, ca să-L primească. Pace ţie,
femeie, şi alor tăi!
Străinul îşi urmă drumul.
— Ai auzit, Tirzah? Ai auzit? Mesia e în drum spre noi. Va
trece pe aici şi ne va asculta. Numai o dată încă, copila mea. O!
mai avem puţin numai, până la stânca aceea, câţiva paşi!
Prinse de mână pe Tirzah şi o ridică de jos. Amrah îşi
întoarse privirea după străin.
— Staţi că el se întoarce! De ce se întoarce?
— Ascultă-mă, femeie! M-am gândit că, în arşiţa aceasta,
poate veţi fi însetate. Ia plosca mea. Căci eu găsesc apă în oraş. Şi
curaj! Când se va apropia de voi, să-L chemi!
Cu aceste cuvinte, el îi întinse plosca de apă, pe care călătorii
prin munţi o poartă întotdeauna cu ei. În loc s-o lase la o depărtare
oarecare, după cum se lăsau toate lucrurile destinate leproşilor, el
puse plosca în mâna văduvei.
— Eşti evreu? – întrebă ea mişcată.
— Sunt mai mult decât atât, sunt un tânăr creştin. Zilnic spun
şi arăt ce v-am spus şi v-am arătat vouă. Lumea cunoaşte de mult
cuvântul „iubire”. Dar până acum nu l-a înţeles. Vă spun încă o
dată: pace vouă şi celor ai voştri!
Sosiră, tăcute, la umbra copacului de sub stâncă. Şezură să se
odihnească puţin şi se răcoriră cu apă rece din ploscă. Tirzah
adormi, iar cele două femei rămaseră liniştite, să nu-i tulbure
somnul.
385