cartea a doua

înălţimea Mar Elie; de aici printr-o vale zăriră Betleemul. Se opriră
spre odihnă şi Iosif arătă câteva puncte consacrate prin amintiri
sfinte; apoi coborâră în vale şi ajunseră la fântâna unde curajoasa
ceată a lui David săvârşise una din strălucitele ei fapte de arme. În
spaţiul îngust, era aglomerare de oameni şi animale. Iosif începu să
se îngrijoreze că dacă era şi în oraş atâta îmbulzeală, nu va putea
găsi un adăpost pentru gingaşa Maria. Grăbi înainte, fără să se mai
oprească, pe lângă stâlpii de piatră care străjuiau mormântul
Rachelei, apoi peste înălţimea roditoare, fără a saluta pe vreunul
din mulţii oameni ce întâlnea, până la hanul de la poarta cetăţii,
unde răspundeau mai multe drumuri.
CAPITOLUL IX
Trebuie să cunoască cititorul deosebirea care e între adăposturile
din Orient şi cele din Occident. În Occident ele poartă
denumirea persană han sau khan; în fomna lor cea mai simplă erau
numai ocoluri, fără casă şi fără acoperiş. Poziţia lor se alegea din
considerente de siguranţă, de umbră şi de apă. Într-un astfel de han
a căutat adăpost Iacob, când a plecat spre Padan-Aram să-şi caute
soţie. Asemănătoare cu acelea se mai găsesc şi astăzi la popasurile
din pustiu. Erau ce e drept, pe căile de comunicaţie la oraşe mari,
ca Ierusalimul sau Alexandria, clădiri impozante, monumente închinate
amintirii regilor care le ridicaseră. De obicei însă acestea
nu erau altceva decât casa sau reşedinţa unui şeic, unde el stăpânea
asupra tribului său, ca dintr-un cartier general. Adăpostirea călătorilor
nu era scopul lor principal; erau locuri de târg, de negoţ, şi
cetăţui; ele ofereau negustorilor şi meseriaşilor loc pentru întâlnirile
lor, ca şi pentru adăpost, mai îndelungat sau mai scurt, ca şi
călătorilor întârziaţi. Între zidurile lor, era o mişuială ca a oraşelor.
Unui apusean trebuia să i se pară întocmirea acestor hanuri
ciudată. Nu era acolo hangiu, hangioaică, administrator, bucătar,
bucătărie; numai un paznic la poarta de intrare reprezenta dreptul
de proprietate. Străinii, care veneau, puteau să stea acolo după
plac; nimeni nu se interesa de ei. Urmarea acestei întocmiri era, că
orice nou sosit trebuia să-şi aducă cu el alimente şi unelte de bucă-
33