cartea a doua

de ceilalţi. Semnul, prin care o să-L recunosc, e numai acela că
omul meu îmi va arăta drumul spre pace, spre eterna, strălucitoarea
şi curata viaţă a sufletului.
Ben Hur şi Iras rămaseră într-o tăcere adâncă, pe care tot
Baltazar o rupse:
— Dar să plecăm acum. Ceea ce v-am spus a trezit şi mai cu
putere dorul meu de a-L vedea. Să mă iertaţi că nu vă pot îngădui
mai mult plăcerea odihnei. Doar un strop de vin să mai gustăm, ca
să ne întărim puterile.
La un semn, servitorul scoase o sticlă din coşul cu merinde,
şi toţi ciocniră, închinând pentru norocul călătoriei mai departe.
Apoi se ridică, scuturându-şi şervetele de pe genunchi. Şi pe când
servitorul strângea cortul şi toate vasele în coş, arabul se apropie cu
calul lui Ben Hur, iar egipteanul, cu fiica sa, se urcară pe cămilă.
În scurtă vreme erau iarăşi pe drum spre Ierusalim. Caravana,
care rămăsese în urmă, era acum înaintea lor.
358
CAPITOLUL IV
O caravană odihnindu-se în deşert este o privelişte pitorească.
În mers, pare un şarpe enorm, ce se târăşte încet. În curând
Baltazar, cu ai lui, o ajunse. Şi iarăşi îi fu încetineala atât de
nesuferită, că se dezlipi din nou de ea.
Ben Hur se uită îndărăt cu oarecare melancolie. Inima lui
tânără iubea pitorescul şi iubea societatea. Dar întunericul nopţii
începu să le acopere pe toate. Ca să spunem adevărul, Ben Hur
simţea o plăcere voluptoasă în apropierea frumoasei egiptence. De
câte ori ea se uita de sus, la el, el venea îndată în apropierea ei. Cel
mai neînsemnat lucru, se umplea de farmec, dacă ea se ocupa de el.
O rândunică săgeta prin aer şi ea o arătă cu degetul. Ben Hur se
uita cu bucurie la zborul ei. Strălucea o piatră galbenă în nisipul alb
de jos? Era destul ca ea să i-o arate şi el se cobora de pe cal şi i-o
ridica. Deşi piatra era fără nicio valoare, lui, în mâna ei, i se părea
un diamant. Acum, în întunericul nopţii, când primejdii nebănuite
puteau să li se ivească în cale, apropierea fermecătoarei Iras îi da
puteri şi gânduri eroice. Acestui farmec se adăuga cochetăria prin