cartea a doua

totul! Şi pe numele sfânt al Domnului, şi pe viaţa de veci, jur că
niciodată o suferinţă nu te va ajunge.
După ordinul lui, ceva mai târziu veni servitorul şi împinse
jilţul înapoi în odaie. Acolo mai stătu câtva timp, şi se gândea la
regele ce avea să vină, pe când Estera se retrăsese şi dormea
somnul inocenţei.
CAPITOLUL XII
Palatul de dincolo de râu, şi aproape în faţa lui Simonide, se
zicea că fusese desăvârşit de celebrul Epiphanes. Era de un decor
ce putea mulţumi gusturile cele mai rafinate; în stilul care astăzi se
numeşte clasic, dându-se preferinţă arhitecturii persane asupra
celei greceşti.
Zidul care împresura insula ca un dig, se zicea că făcea
palatul impropriu pentru o locuire statornică; de aceea legaţii
(guvernatorii) au părăsit această locuinţă, pentru o altă reşedinţă ce
li s-a clădit pe clinul de vest al Muntelui Sulpius, sub templul lui
Jupiter.
Totuşi, se ştia că palatul era întotdeauna pregătit cu tot
confortul şi luxul, şi când venea un consul, un general, la Antiohia,
i se dădea locuinţa acolo.
L-am lăsat pe Simonide în jilţul lui, croindu-şi un plan pentru
sprijinirea miraculosului rege, a cărui apariţie o credea apropiată.
Estera dormea. Şi acum să trecem peste pod, prin poarta păzită de
lei şi printr-un şir de hale şi curţi babiloniene, şi să intrăm în
încăperea aurită, ce după vorbirea de astăzi s-ar numi: salon.
Era largă, luminată ziua de sus, cu iradieri colorate. Pardoseala
era de plăci de marmură şlefuită; figuri, fiecare deosebită de
cealaltă, purtau ciubuce cu arabescuri artistice. De-a lungul
pereţilor se întindea un divan neîntrerupt, de mătase indiană şi lână
de caşmir. Mobila o formau mese şi scaune sculptate după modele
egiptene.
Cinci candelabre atârnă, câte unul în fiecare colţ şi unul la
mijloc, de lanţuri de bronz. În jurul meselor, unii şezând, alţii în
picioare, iar alţii umblând primprejur, vreo sută de inşi. Toţi erau
199